Patriarhul Kirill le-a cerut soldaţilor ruși să-și apere țara: „Rusia iubește pacea!”

Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a ţinut duminică o slujbă pentru soldaţii ruși, în care le-a cerut să îşi apere ţara „aşa cum numai ruşii pot” să o facă, în contextul în care Moscova îşi continuă campania militară din Ucraina, informează Reuters. În cadrul unei slujbe ţinute la Catedrala Forţelor Armate, în apropierea Moscovei, Patriarhul Kiril le-a spus unor militari, deopotrivă bărbaţi şi femei, că Rusia este o ţară care „iubeşte pacea” şi care a suferit mult din cauza războiului:

Cu siguranţă nu căutăm războiul sau să facem ceva care le-ar putea dăuna altora”, a spus liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin. „Însă am fost crescuţi de-a lungul istoriei să ne iubim patria. Şi vom fi pregătiţi să o apărăm, aşa cum numai ruşii pot să îşi apere ţara”, a adăugat el.

În vârstă de 75 de ani, Patriarhul Kiril a mai făcut declaraţii de susţinere a acţiunilor militare ale Moscovei în Ucraina şi consideră războiul un mijloc de apărare împotriva culturii liberale occidentale, pe care o descrie drept decadentă, în special din cauza acceptării homosexualităţii. La slujba sa de duminică, Patriarhul Kiril a mai afirmat că este îngrijorat în legătură cu oamenii afectaţi de acest conflict armat. „Toţi aceştia sunt oameni ai Rusiei Sfinte. Sunt fraţii şi surorile noastre”, a declarat el.

Sprijinul său pentru intervenţia militară, în care au murit mii de soldaţi şi civili ucraineni, i-a deranjat pe mulţi membri ai Bisericii Ortodoxe din ţară, dar şi din biserici din străinătate subordonate Patriarhiei Moscovei.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *