Parlamentul a scos de la naftalină Compania Naţională de Investiţii Rutiere. Drulă (Transporturi): „Sursa de finanțare va fi o cotă din rovinietă”

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, salută, miercuri, adoptarea de către Parlament a legii care prevede înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere, la cinci ani de la adoptarea OUG în acest sens. Drulă face un apel public pentru depunerea de CV-uri pentru operaţionalizarea instituţiei.

Au trecut cinci ani de la adoptarea unei Ordonanțe de Urgență, care prevedea înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere. Din păcate, în tot acest amar de vreme, compania – deși existentă pe hârtie – nu a fost operaționalizată. Dar astăzi anunț cu mare bucurie că această companie, vitală pentru capacitatea administrativă de a derula proiecte de investiții în autostrăzi și drumuri expres noi, se naște cu adevărat. Operaționalizarea CNIR este unul dintre punctele prevăzute expres în programul de guvernare al coaliției PNL-USRPLUS-UDMR și iată că, la doar 3 luni de la preluarea mandatului, putem anunța acest succes către opinia publică. Am spus că anul 2021 reprezintă debutul deceniului infrastructurii în România. Bugetul alocat este unul record la toate capitolele. Iar noua companie va veni să consolideze resursa umană din sistem: oamenii profesionişti, experţii, managerii de proiect, inginerii și proiectanţii care să gestioneze aceste proiecte şi să se asigure că se livrează la timp. Nu înființăm o nouă companie care să consume bani publici din bugetul de stat în plus. Sursa de finanțare a CNIR va fi o cotă parte din veniturile realizate prin rovinietă. Și am ajuns la momentul în care fac un apel către toți profesioniștii din sistemul public și din cel privat să se alăture echipei noastre. Căutăm prin acest apel public persoane care să se implice imediat în administrarea și conducerea companiei CNIR (membri în consiliul de administrație/director general/director financiar). Subliniez că acest call de CV-uri pentru managementul inițial (termenul legal este „provizoriu”, conform OUG 109) nu este necesar, în mod normal alegerea fiind la latitudinea conducătorului autorității tutelare. Dar ne dorim să avem o bază de selecție cât mai largă și garantăm profesionalism în acest proces”, a scris ministrul.

Cătălin Drulă mai transmite:

„Ce ne dorim:

  • experiență în guvernanța / managementul corporativ,
  • înțelegerea domeniului de investiții rutiere,
  • abilitate de planificare strategică, organizare eficientă a structurii,
  • orientare către rezultate, având în vedere caracterul multianual al proiectelor mari de investiții,
  • mentalitate de „startup”.

Viitorul management va trebui, în primă fază, să construiască echipa, să structureze compania și să creioneze viziunea de dezvoltare a acesteia pentru a livra proiectele din Master Planul de Transport al României. Așteptăm înscrierile (CV/scrisoare de intenție) la următoarea adresă: cnir@mt.ro. Odată cu operaționalizarea companiei începe ceea ce mie îmi place să numesc „o nouă aventură frumoasă”. Și îmi doresc ca, peste două sau trei decenii, când ne uităm înapoi la perioada 2020-2030, să ajungem să o numim colocvial „anii ăia în care s-au făcut autostrăzile”.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *