Spread the love

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. Legea, inițiată de PSD, vine pe fondul unor temeri că, profitând de criza generată de COVID-19, anumiți giganți economici ar putea încerca să cumpere ieftin anumite companii naționale strategice aflate într-o situație financiară precară. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, determinate de efectele negative generate în plan economic de epidemia COVID-19. Astfel, de la data intrării în vigoare a legii se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, conform actului normativ.

„Se suspendă pentru o perioadă de doi ani orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile nu se aplică operaţiunilor post-privatizare şi operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participaţiilor deţinute de stat s-a realizat”, se arată în proiect.

Proiectul de lege a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Miercuri, a fost adoptat cu 199 de voturi pentru, 89 împotrivă și 3 abțineri.

După votul din Parlament, premierul Ludovic Orban, aflat în vizită la Galați, a arătat că proiectul adoptat de Parlament care interzice pentru următorii doi ani orice privatizare sau vânzare de acțiuni este o aberație și a anunțat că va fi sesizată Curtea Constituțională.

„Nu cunosc proiectul de lege, trebuie să-l citesc. Trebuie să spun că îl vom ataca la CCR și nu e singurul proiect născut din mintea extrem de sinuoasă a unor parlamentari PSD. Noi suntem în procedură de listare a Hidroelectrica pe bursă, suntem în negocieri pentru dezvoltarea capacității CEC prin posibila intrare a unui investitor instituțional, fie BERD, fie altă bancă. Suntem în cursul unor proceduri de listare la bursă a altor companii pe care le pregătim. Cum să nu listezi companii pe bursă, că privatizarea poate fi o soluție de revitalizare a unor companii care nu funcționează? Chiar mi se pare o aberație”, a spus Orban.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *