Parlamentarii PNL Constanța au depus amendamente la bugetul de stat. Țuțuianu (președinte CJC) l-a DESFIINȚAT pe deputatul Boroianu!

Având în vedere că Legea Bugetului de stat se află în dezbatere în Parlament, grupul parlamentar al PNL a depus o serie de amendamente care vizează domeniile: sănătate, asigurarea fondurilor de investiții și dezvoltare pentru autoritățile administrativ teritoriale, infrastructură rutieră – autostrăzi și educație.

CITEȘTE ȘI:

Printre acestea, se regăsesc și două amendamente ale deputaților PNL Bogdan Huțucă și Robert Boroianu care vizează în mod direct județul Constanța.

Potrivit PNL Constanța, primul amendament vizează asigurarea creditelor bugetare necesare, în valoare de 4 milioane lei, pentru demararea lucrărilor de „Extindere a Secției de Primiri Urgențe” a Spitalului Județean Constanța. Investiția nu se regăsește în Legea bugetului, așa cum a fost elaborată de Guvern, însă considerăm că aceasta este o prioritate pentru județul Constanța, precizează liberalii constănțeni. Actuala secție de primiri urgențe a Spitalului Județean Constanța deservește peste 400 de mii de cetățeni din regiune, fiind în imposibilitatea asigurării unui act medical corespunzător din cauza lipsei de spațiu.

Al doilea amendament se referă la construirea Drumului expres Agigea – 23 August, ca rută alternativă la DN 39.

„În acest sens, am propus suplimentarea cu 3 milioane de lei a creditelor bugetare și cu suma de 60 milioane lei a creditelor de angajament pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic, respectiv pentru începerea lucrărilor de construire a drumului expres. Acest proiect va permite preluarea traficului de pe Autostrada A2 spre sudul litoralului astfel încât să nu se mai formeze eternele blocaje în trafic în timpul sezonului estival. Dacă dorim un turism competitiv și de calitate în sudul litoralului românesc trebuie să asigurăm și infrastructura necesară. Foarte important, ambele amendamente – proiecte  au fost fundamentate cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, având șanse foarte mari de implementare, asta dacă nu vor fi respinse, doar din motive politicianiste, de majoritatea parlamentară PSD-ALDE-UDMR”, au precizat cei doi parlamentari ai PNL Constanța.

Țuțuianu: Boroianu, copy+paste!

Cu privire la al doilea amendament, președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a luat foc pe deputatul liberal Robert Boroianu. Încă din vara anului trecut, Consiliul Județean și Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța caută soluții pentru descongestionarea traficului în sudul litoralului și, tot atunci, au prezentat cele două variante la care se lucrează și în prezent.

„Îmi cereți să comentez despre toate bazaconiile… Ultima dată când m-am intersectat cu domnul Boroianu a fost în Consiliul Județean, unde se străduia să pară interesant, dar nu a propus niciodată nimic concret pentru județul Constanța! Am crezut că PNL Constanța și-a făcut un bine cu domnul Boroianu, însă înțeleg de la dumneavoastră că l-au făcut deputat. Dacă tot a ajuns în Parlament, m-aș fi așteptat să aud că se bate pentru județul nostru acolo, însă constat că aplică „copy+paste”! Descongestionarea traficului în sudul litoralului este un proiect serios la care Consiliul Județean Constanța lucrează încă de anul trecut! Spre deosebire de domnul Boroianu, care se luptă prin comunicate de presă, noi ne preocupăm cu cadastrarea sectoarelor de drum, expertize, studii de fezabilitate, proiectare și, în final, execuția. Este adevărat că, fiind un proiect amplu, necesită timp, pentru că vorbim și de zeci de mii de tone de asfalt, dar mă opresc aici pentru că interesul meu este județul Constanța, nu dialogul cu deputați aflați deja în campanie electorală”, a spus Marius Horia Țuțuianu, pentru TOMIS NEWS.

Zeci de autostrăzi, drumuri expres, alte zeci de drumuri naționale modernizate, plus variante de ocolire și poduri suspendate sunt prezente pentru execuție în proiectul de buget pe care Guvernul l-a trimis Parlamentului și care urmează să intre la dezbatere și vot săptămâna aceasta. Obiectivele de investiții sunt trecute în sarcina Ministerului Transporturilor, iar, în ceea ce privește județul Constanța, sunt avute în vedere pentru finanțare elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice pentru drumul expres Ovidiu – Tulcea și varianta de ocolire a localității Techirghiol, aflată în aceeași etapă.

CITEȘTE ȘI:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*