Parlamentarii AUR Constanța susțin Poliția Română! Zelca (SNPPC): „Noi suntem ORDINEA PUBLICĂ, nu asistații social, așa cum ne consideră Guvernul!”

Parlamentari ai Alianței pentru Unirea Românilor și o delegație a Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România (SNPPC) au avut, joi, o întâlnire de lucru, la Palatul Parlamentului, cu privire la revendicările formațiunii sindicale. Imediat după această întâlnire, deputatul AUR Constanța – Dumitru Viorel Focșa și senatorul Sorin Cristian Mateescu – jurist al partidului, au depus mai multe amendamente la proiectul Bugetului de stat în sprijinul Poliției Române.

SNPPC continuă în această perioadă protestele planificate, pentru că Guvernul „a luat măsuri care afectează  drepturile economice și profesionale ale membrilor noștri de sindicat, ale familiei noastre ocupaționale și ale angajaților din România, măsuri care, în ansamblu, ne vizează deopotrivă”. Amintim revendicările SNPPC:

abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (art. 38), de la 1 ianuarie 2021, respectiv acordarea a 1/2 din diferența salarială rezultată dintre cuantumul actual și cel prevăzut în lege, pentru 2022; 

abrogarea art. VIII (7) din OUG 226 / 2020 care anulează indexarea pensiilor  militare de stat, cu rata inflației, în cursul acestui an, prin derogare de la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare; eliminarea discriminării polițiștilor judiciariști – specialiștilor din structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliștilor etc., cu privire la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat în prezent conform  Legii 153/2017;

actualizarea normei lunare de hrană acordate personalului MAI, dat fiind faptul că actuala valoare nu a fost actualizată cu indicii prețurilor de consum ai produselor alimentare, așa cum aceștia sunt stabiliți de Institutul Național de Statistică;

încadrarea unitară a personalului contractual din cadrul MAI, în grupe de muncă, deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere; acordarea unui supliment salarial pentru risc medical și angajaților din Ministerul Afacerilor Interne, aflați, încă din data de 16 martie 2020, în prima linie a combaterii și prevenirii efectelor pandemiei medicale, deoarece își expun zilnic sănătatea acestui pericol, prin prisma misiunilor efectuate și a contactului permanent cu diverse categorii de persoane, simptomatice sau asimptomatice.

Față de reglementările fiscal-bugetare anterioare, adoptate prin OUG nr. 226/2020, a fost publicat pe 18 februarie în Monitorul Oficial, partea I, OUG nr. 8, prin care anulează voucherele de vacanță și decontul serviciilor turistice (pentru familia noastră ocupațională) în cursul anului curent.

În cadrul întâlnirii de joi au participat parlamentarii AUR Constanța Dumitru Viorel Focșa și Sorin Cristian Mateescu, care au precizat că inițiativele lor sunt conturate pe interesul Poliției Române, dar mai ales pentru BT IPJ Constanța, județul nostru fiind foarte solicitat în timpul sezonului estival:

Am sesizat că domnul ministru al Afacerilor Interne, Lucian Bode, ne spune de vreo săptămână că peste 1.000 de posturi de Poliție din țară au toaleta în curte. Îi mulțumim pentru informare, probabil urmează să ne prezinte starea vremii. Nici măcar o intenție de soluții nu am văzut la domnul ministru cu privire la necesitățile Poliției Române. Cu ce să încep? Cu legislația care nu se respectă din partea Guvernului? Cu dotarea polițiștilor? Adică absența ei? Cu salarizarea proastă? Cu faptul că guvernanții nu s-au ținut de cuvânt și și-au bătut joc de acești oameni care se duc cu mâinile goale pentru ordinea publică în situații conflictuale?” – Deputat Dumitru Viorel FOCȘA.

Am avut discuții legate de Legea nr. 153/2017, dar și de multe abuzuri din sistem, relatate de domnii sindicaliști și îngăduite de toate guvernele, indiferent de culoarea lor politică. Trăim într-o țară cu probleme și nici Poliția Română nu este scutită de ele. Mai mult, problemele polițiștilor români necesită soluționare rapidă, întrucât fără ordine publică riscăm grave complicații sociale. Le mulțumesc pentru profesionalismul de care dau dovadă – fie în condiții grele – și amintesc că AUR rămâne un garant al ordinii publice” – Senator Sorin Cristian MATEESCU.

70% din posturile de Poliție din teritoriu nu au apă curentă și/sau canalizare! În timp ce onor Guvern aruncă cu banii pe te miri ce prostii, avem în sistem un deficit de personal experimentat de peste 17.000! De drepturile bănești, nu mai zic, avem deja săptămâni bune de când protestăm la toate instituțiile posibile. Ori nu se înțelege în țara asta că problema ordinii publice este vitală – și în acest caz închidem „taraba” și vedem ce se întâmplă, ori schimbăm foaia! Amintesc Guverrnului că nu s-a întâlnit hoțul cu prostul! Subliniez că alocarea bugetară din 2021 este identică cu cea din 2020, o fac de parcă sunt obligați să ne întrețină cumva… ne percep pe post de asistați social, o povară. Mulțumim parlamentarilor care depun amendamente în beneficiul Poliției Române și nu tolerează acest grav abuz: cum să treci bugetul de stat prin toate comisiile parlamentare și votul final fără nici un fel de dezbatere, de propuneri? Unde s-a mai găsit așa dezmăț?” – Vasile ZELCA, președinte SNPPC Constanța.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *