Spread the love

Plenul Senatului a votat, marți, în calitate de for decizional, introducerea în Legea educației naționale a interdicției ca în unitățile școlare să se desfășoare activități „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”.

Inițiatorul legii, senatorul Vasile Cristian Lungu (PMP), a explicat că ideologia de gen, pe care dorește să o interzică în școli, propăvăduiește că un copil ar trebuie să fie lăsat să-și aleagă singur genul. De exemplu, un copil cu organe sexuale masculine să poată să nu facă schimbare de sex dar să aleagă să fie de gen feminin și autoritățile să se refere la el ca la o ea. Senatorul a indicat că teoria pe care vrea să o interzică în școli este că poate exista și un „gen fluid”: o persoană să susțină în fiecare zi că are un alt gen – azi masculin, mâine feminin. Există, a menționat senatorul, zeci de genuri inventate de susținătorii acestei ideologii, din care o persoană ar putea să-și aleagă genul.

„Am locuit în SUA. Sub Obama teoria de gen a fost susținută forțat în școli. S-a ajuns la aberații ca băieți să clameze verbal că sunt fete și li se accepta participare în competiții sportive destinate fetelor, pe care le și câștigau. (…) O dată cu apariția ideologiei de gen în România, fenomenul prozelitismului, pe baza teoriei/ideologiei de gen, a devenit un pericol real în sistemul de învățământ, pt. ca multe ONG-uri pătrund în școli și predau această teorie elevilor din România (câteva exemple: Flex Alumini Romania, Girl Up Romania, Asociația CERC – Centrul European de Resurse Creative). Teoria de gen este ceva nu doar la modă, ci este și ceva radical și extrem; este pur și simplu o teorie complet lipsită de bază științifică și care nu întrunește consensul comunității academice. Este la fel de științifică precum Teoria Pământului Plat”, a spus Lungu.

Senatorul PMP este absolvent al Seminarului Teologic din Zalău și licențiat apoi în Psihologie Specială în SUA, la Loyola University.

Proiectul de lege a fost adoptat marți cu voturile PMP și PSD, PNL s-a abținut, iar USR a votat împotrivă.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *