Spread the love

În Constanța a fost raportată, până în acest moment, infectarea cu COVID-19 a unui singur cadru medical, care este totodată și primul caz din județ.

Un asistent-șef din cadrul Spitalului Județean Constanța, în vârstă de 52 de ani, a fost depistat pozitiv pe 11 martie, fiind cel de-al 39-lea caz la nivel național. Ancheta epidemiologică a arătat că la finalul lunii februarie bărbatul a călătorit împreună cu fiica sa la un concurs de dans în Piatra Neamț și, ulterior, în București. După ce s-a întors în Constanța, acesta a început să se simtă rău, însă a fost câteva zile la muncă.

Procurorii constănțeni au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

„Ancheta vizează sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în urma apariţiei în presă în data de 11.03.2020 a informaţiei conform căreia un angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost confirmat ca purtător al virusului COVID-19 şi că a fost prezent la muncă fiind deja purtător al acestui virus”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

CITEȘTE ȘI:

CORONAVIRUS: 2.738 de pacienți infectați, la nivel național. La CONSTANȚA: 111 cazuri confirmate, 13 persoane VINDECATE!

Numărul DECESELOR pacienților infectați cu coronavirus a ajuns la 94, la nivel național

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *