Papa Francisc critică persoanele care nu au copii. „Au câini şi pisici care IAU LOCUL fiilor şi fiicelor”

Papa Francisc a lăudat încă o dată meritele statutului de părinte şi ale adopţiei, miercuri, la audienţa generală de la Vatican, exprimându-şi regretul că animalele de companie „uneori iau locul copiilor”.

Astăzi, asistăm la o formă de egoism. Vedem că unii nu vor să aibă copii. Uneori au unul, şi atât, dar au câini şi pisici care iau locul copiilor. Poate vă face să râdeţi, dar este o realitate”, a spus Papa Francisc, la prima audienţă generală săptămânală din acest an.

Potrivit liderului de la Vatican, „aceasta echivalează cu negarea paternităţii şi a maternităţii şi ne diminuează, ne ia umanitatea”. Astfel, „civilizaţia îmbătrâneşte fără umanitate pentru că pierdem bogăţia paternităţii şi a maternităţii, iar patria este cea care are de suferit”, a adăugat suveranul pontif în faţa pelerinilor adunaţi în sala de audienţe Paul al VI-lea. Papa a îndemnat, de asemenea, cuplurile care nu pot avea copii „să ia în considerare adopţia”, transmite BBC.

A avea un copil este întotdeauna un risc, dar există un risc mai mare de a nu avea unul, de a nega statutul de părinte”, a spus papa, făcând apel la credincioşi „să nu le fie frică”.

Jorge Mario Bergoglio a denunţat în repetate rânduri „iarna demografică” şi scăderea „dramatică” a natalităţii. La finalul audienţei, papa Francisc a asistat la un număr de circ susţinut cu clovni, jongleri, dansatori şi muzicieni, într-o atmosferă festivă şi ciudată, contrastând cu solemnitatea de la Vatican, notează AFP.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.