Palaz o ridică „la fileu” pentru Făgădău? PMP demarează campania „Alegem primarul în două tururi”

Partidul Mişcarea Populară a demarat campania „Alegem primarul în două tururi”, prin care îşi propune strângerea a peste 1 milion de semnături pentru revenirea la alegerea primarului în 2 tururi de scrutin.

Campania lansată la nivel național este bine primită și la Constanța, unde „popularii” consideră că „una dintre erorile (legislative – n.r.) este alegerea primarilor într-un singur tur”.

„În primul rând, un partid mare cum este PSD își garantează consolidarea și postamentul pe baza căruia obține scoruri foarte mari la următoarele alegeri. Spre exemplu, la București primarul a fost ales cu 13,3% din totalul listei de alegători. Unde sunt vremurile care spuneau că primarul din București se alege cu peste un milion de voturi? Considerăm că în momentul de față, din cauza acestui mod de a alege primarii, aceștia nu mai sunt reprezentativi din punct de vedere electoral. De asemenea, acest sistem nu stimulează prezența oamenilor la urne. Singura șansă de a schimba hegemonia PSD în alegerile locale și parlamentare este revenirea la două tururi în alegerile locale. Vreau să atrag atenția că acest sistem de alegeri scade reprezentativitatea și în Consiliile Județene sau Locale”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Campania de strângere de semnături a PMP se va desfăşura până în luna iunie pe străzile tuturor localităţilor din România. Echipele PMP vor împărţi pliante în care arată că în multe localităţi există primari care au fost aleşi cu 7%-10% dintre cetăţenii cu drept de vot, iar scrutinul unic de alegere a edilului a dus la lipsa competiţiei dintre candidaţi, scăderea interesului cetăţenilor şi implicit a prezenţei la vot, precum şi la creşterea reţelei de primari şi baroni locali PSD și PNL.

„Acest  sistem de vot dintr-un singur tur avantajează cele două partide, PSD și PNL, în sensul că primarul iese învingător doar cu un singur vot diferență față de următorul clasat. Astfel, atât PNL cât și PSD își conservă primarii deja aleși pe funcții și nu au înțeles să susțină 2 tururi de alegeri, care înseamnă o reprezentare mai mare pentru primarul ce va fi învingător, prezentând însă un risc, astfel încât primarii care sunt deja pe funcții să-și poată pierde mandatele”, a declarat și președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*