Spread the love

În urma articolelor apărute în presă cu privire la tranzacțiile imobiliare înfăptuite de candidatul P.N.L. la funcția de primar al municipiului Constanța, Vergil Chițac, din care reiese faptul că a fost divorțat în perioada ianuarie 1996 – ianuarie 2017, Partidul Mișcarea Populară Constanța transmite luni că a constatat că, în declarațiile de avere depuse în aceeași perioadă, acesta a declarat venituri fictive pentru o presupusă soție.

„În opinia noastră, adăugarea în declarația de avere a veniturilor unei persoane fără legătură de rudenie a avut ca scop ascunderea unor venituri pentru care nu există o proveniență legală. În acest sens, juriștii noștri analizează formularea unei plângeri penale privind falsul în declarații. De asemenea, îi solicităm candidatului PNL să precizeze public sursa acestor venituri enorme. (de exemplui vânzarea unui apartament către mama soției, o bătrână, la un preț dublu decât cel la care a fost cumpărat)”, transmit PMP-iștii constănțeni.

Totodată, potrivit președintelui PMP Constanța, Claudiu Palaz, este „cea mai perfidă jonglerie administrativă, Vergil Chițac depășind la acest capitol chiar și gruparea Mazăre-Strutinsky-Constantinescu”.

„Nu este corect și moral să-ți treci în declarația de avere persoane cu care nu ai niciun fel de legătură de rudenie, dar care au venituri proprii, doar în scopul de a justifica niște sume de bani care îți intră în buzunar, dar pentru care nu ai nicio justificare legală. Este cea mai perfidă jonglerie administrativă, Vergil Chițac depășind la acest capitol chiar și gruparea Mazăre-Strutinsky-Constantinescu. Acum înțelegem de ce “amiralul” Chițac refuză să trimită documentele pentru justificarea averii către Agenția Națională de Integritate, unde există un dosar pentru verificarea averii, la sesizarea Partidului Mișcarea Populară. Dacă imoralul Chițac a avut tupeul să mintă și să facă un astfel de fals în declarațiile de avere într-o unitate militară (Academia Navală Mircea cel Bătrân), unde a ocupat funcția de prorector, și chiar în declarația de avere depusă la Parlamentul României, unde are calitatea de senator, îmi imaginez jongleriile financiar-administrative pe care le-ar putea realiza dacă ar ocupa funcția pentru care candidează. Într-o emisiune a lui Rareș Bogdan, în fața acestuia, v-ați acuzat propriul partid, care vă susține, că are scheleți în dulap, când de fapt cel cu scheleții sunteți chiar dumneavoastră. Dumneavoastră, domnule Chițac, aveți în spatele casei un întreg cimitir unde autoritățile statului se vor apuca să caute. Acest pensionar care pozează în bunic inocent, cu pisicul lui Caramel cu tot, este de fapt un lup în piele de oaie, un lup care se vrea paznic la oi, un adevărat pensionar pervers”, a transmis Claudiu Palaz.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *