Spread the love

Președintele PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, a primit, luni, vizita reprezentantului Partidului Republican din SUA, Laurel Bennett și a președintelui Consiliului Mondial Român, Mircea Popescu. Potrivit lui Palaz, discuțiile s-au axat pe „construirea unei legături transatlantice, cu oportunități pentru susținerea parteneriatului extern”.

„A interesat-o tot ce este legat de Portul Constanța, i-am oferit o serie de detalii tehnice. A fost principalul subiect, urmat de investițiile care sunt necesare pentru Constanța, precum turism sau infrastructură”, a spus Palaz, pentru TOMIS NEWS.

Laurel Bennett este, după cum susține, un „politician foarte conservator” și, în 2016, a fost candidat al Partidului Republican în Districtul 86 pentru Camera Reprezentanților. L-a învins în primul tur pe colegul său de partid Stuart Mears (obținând 52,71%) însă a fost învinsă în turul final de democratul Matt Willhite. Bennett a obținut atunci peste 31.000 de voturi, adică un procent de 42,41%.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *