Spread the love

În cursul zilei de ieri, 22 septembrie 2020, Claudiu-Iorga Palaz, președintele Partidului Mișcarea Populară Constanța, a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța o plângere penală împotriva lui Vergil Chițac privind Falsul în declarații – art. 326 Cod penal. Potrivit PMP Constanța, după cum se poate constata din cuprinsul declarațiilor de avere depuse de Vergil Chițac în perioada 2009 – 2016, când acesta era necăsătorit, disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, la rubrica VENITURI ALE DECLARANTULUI SI ALE MEMBRILOR SAI DE FAMILIE sunt menționate venituri la secţiunea SOT/SOTIE, iar în unele cazuri chiar este menționat numele fostei soții, CHIŢAC SIMONA.

Adăugarea acestor venituri, ale unei persoane care nu mai făcea parte dintre membrii săi de familie, este în măsura să ridice suspiciunea rezonabilă că Vergil Chiţac a dorit acoperirea unor surse de venit nejustificate, consideră PMP-iștii constănțeni.

Falsul este unul evident şi se regăseşte în toate declaraţiile de avere depuse în aceşti ani, la diferite instituţii ale statului. Sunt convins de faptul că organele de cercetare penală vor ajunge la aceeaşi concluzie. Deşi în cazul lui Vergil Chiţac nu putem vorbi de onoare, consider că ar trebui să renunţe la această candidatură măcar pentru a nu lăsa iar oraşul Constanţa fără primar, peste câteva luni, așa cum s-a întâmplat cu Mazăre” a declarat Claudiu Palaz.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *