Ovanesian, ȘAH la Chițac: Noul secretar al municipiului Constanța, fostul consilier juridic al lui Boroianu și Muhscină de la GEPETO!

Luni, 14 iunie, primarul Constanței, Vergil Chițac, i-a retras atribuțiile Georgianei Gospodaru din funcția de secretar al municipiului, fiindcă a îndrăznit să îl contrazică în ultima ședință a Consiliului Local Municipal.

Imediat, a fost numit noul secretar. Pentru Liliana Adam se resolvase deja concursul pentru postul în cauză, numai că între timp respectivul concurs a fost anulat, iar Liliana Adam a preluat – momentan cel puțin – postul ca interimar.

Liliana Adam este apropiata city-manager-ului Constanței, Felicia Ovanesian, relațiile lor fiind foarte strânse. Încurcătura, însă, de acum începe. Liliana Adam este și foarte apropiată de Robert Boroianu, fost deputat PNL Constanța și fostul consilier juridic al GEPETO IMPEX SA, administrată de fostul parlamentar.

Boroianu a plecat cu mare scandal din PNL după ce nu a mai prins lista partidului pentru alegerile parlamentare de anul trecut, deși ani de zile a fost unul dintre sponsorii serioși ai organizației județene. De asemenea, Boroianu este prieten bun cu asociatul său la Gepeto, Gheorghe Muhscină, care, surpriză, a plecat din PNL tocmai din cauza lui… Vergil Chițac! Prima dată, în 2017, Muhscină a câștigat disputa cu Chițac pentru șefia organizației municipale. La revenirea lui Chițac de anul trecut în partid, Muhscină a plecat și a candidat ca independent pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *