OSCE: Este necesar să fie făcute PROGRESE în soluţionarea transnistreană

Thomas Mayr-Harting, reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu al OSCE din partea Suediei pentru reglementarea transnistreană, consideră că „este necesar să fie făcute progrese în soluţionarea transnistreană şi să se intensifice eforturile autorităţilor pentru a obţine rezultate tangibile în 2021″.

După cum a fost comunicat pentru Infotag de la serviciul de presă al biroului pentru reintegrare, el a spus acest lucru luni, în cadrul întâlnirii de la Chişinău cu premierul interimar Aureliu Ciocoi, transmite Știri.md. Pe agenda discuţiei au fost inclus mai multe aspecte care vizează soluţionarea conflictului. În special, oficialii au vorbit despre asigurarea liberei circulaţii între ambele maluri ale Nistrului şi ridicarea restricţiilor impuse în timpul pandemiei; respectarea drepturilor omului şi a problemelor de securitate din regiune; continuarea dialogului.

Ciocoi a asigurat că autorităţile moldoveneşti „fac tot posibilul pentru a menţine un dialog constructiv, iar prioritatea guvernului rămâne soluţionrea problemelor cu care se confruntă locuitorii celor două maluri ale Nistrului”.

Problemele transnistrene au fost, de asemenea, în centrul discuţiilor la reuniunea reprezentantului special al OSCE cu vicepremierul pentru Reintegrare, Olga Cebotari. Ea a spus că, în pofida puterilor limitate ale guvernului interimar, de la începutul anului au avut loc trei întâlniri de lucru ale reprezentanţilor politici din Moldova şi Transnistria şi zece întâlniri ale grupurilor de lucru sectoriale. Marţi, 25 mai, va avea loc o întâlnire a experţilor feroviari. Vicepremierul a comunicat, de asemenea, despre dinamica în domeniul înmatriculării vehiculelor cu numere neutre şi despre eforturile întreprinse de către Chişinău pentru intensificarea acestui proces.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *