Spread the love

Președintele ADER, Orlando Culea, consideră că prelungirea stării de alertă din 15 iunie este o altă poveste românească, întrucât vom fi luați prin surprindere de viitoarea criză financiară, cel puțin la fel de periculoasă ca pandemia de coronavirus.

„Dacă în prezent avem o criză a sănătății, una pandemică, există riscul crescut, în viitor, al uneia financiare. Ce facem? Așteptăm să vină criza financiară ca să „run with our hair on fire”? (Expresie folosită în literatura de specialitate pentru a descrie lipsa de planificare pentru prevenire și management al crizelor). Oare ne va lua prin surprindere și viitoarea criză financiară pe care guvernele UE o prevăd și au început deja să dispună măsuri de prevenire? Atunci cand vă urcați în autoturismul dumneavoastră , vreți ca centura de siguranță să fie formală? Sau…să vă surprindă zăpada în mijlocul iernii? Cam așa pare abordarea de „crisis management” – folosesc terminologia de specialitate pentru că toți consilierii și specialiștii sunt pregătiți „in crisis management și project management”. Oare va surprinde pe cineva o viitoare criză financiară? Dacă nu, ce facem să o prevenim sau să îi minimalizăm efectele? Așteptăm, ca în povestea lui Creangă, să cadă drobul de sare iar noi să bocim? Sfatul UE pentru această perioadă a fost: „plătiți facturile la timp! Mențineți cash flow! Nu blocați economia!” În România? Exact invers. Mergem să muncim în alte state din UE pentru că economia românească întârzie să pornească! La nivel microeconimic, al unei familii, asta e soluția. Nivelul macroeconomic să decidă: actionați acum sau muncitorii și specialiștii vor pleca să muncească în alte economii! Vi se pare anormal? E o consecință fireasca a deciziilor la nivel macroeconomic national. Deci: porniți motoarele la 120%! Țineți forța de muncă în Romania! Lăsați formalismul și populismul și la treabă! Și nu in ultimul rând, văzând dobânzile plătite de statele UE, aș întreba clasa politică…Asta înseamnă măsuri de protecție economică la …Covid?”, a transmis Orlando Culea.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *