Spread the love

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri seară că, pentru prima dată, organizaţiile judeţene ale partidului vor avea libertatea de a decide cu ce alte formaţiuni fac alianţe pentru alegerile locale. La nivelul central al PSD și PRO România există această tendință de înfrățire, primele semne fiind date deja weekendul trecut la Convenția Națională a partidului condus de Victor Ponta, urmate de primele alianțe în teritoriu, precum cea din județul Bistrița-Năsăud. De asemenea, PSD și PRO România bat palma și la Sectorul 2 din București, unde îl vor sprijini pe Neculai Onțanu, care are propriul său partid – ADER, tot de factură centru-stânga.

„Cred că stânga trebuie reîntregită. Să vedem discuţiile şi modalităţile. Mai este până acolo. Primul pas este făcut cu aceste alianţe locale. Lucrurile trebuie să fie normale, nu forţate”, a transmis Ciolacu, după ședința CEx al PSD de miercuri seară.

CITEȘTE ȘI:

În ciuda intențiilor venite de la centru, PSD și PRO România dezbat o problemă: cum vor obține mai multe voturi, împreună sau separat? De asemenea, în privința Constanței, lucrurile sunt mai complicate. Deputatul Mircea Titus Dobre, coordonatorul PRO România Constanța, exclude vehement orice colaborare cu PSD la nivel județean, lăsând totuși ușa deschisă pentru discuții post-electorale. Dobre a stabilit foarte clar că în județul Constanța nu va fi nici o alianță cu PSD în nici o localitate.

CITEȘTE ȘI:

De partea cealaltă, social-democrații constănțeni anunță că sunt deschiși unei alianțe, însă în ceea ce privește PRO România și-au exprimat… dezamăgirea, întrucât Dobre a luat deja o decizie, așa cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al PSD Constanța, deputatul Radu Babuș:

În acest moment noi suntem deschiși, nu au fost în Biroul Județean discuții despre posibilitatea unei alianțe, dar cu siguranță spun că nu excludem. În același timp, astăzi are loc la București un Birou Permanent Național în care se vor lua decizii. Deja este luată în CEx, decizie care spune că președintele organizației județene are libertatea de a face alianțe pe plan local așa cum consideră de cuviință. Asta, practic, lasă deschise negocierile în toată țara, în toate organizațiile, astfel încât să se facă niște alianțe care să ne ajute. Ca să spun acum încotro s-ar îndrepta o astfel de alianță… m-aș pripi, pentru că nu s-a discutat încă la nivel local această posibilitate. Președintele nostru (Felix Stroe – n.r.) este la București. Dar, cu siguranță, există această posibilitate! Am văzut și eu declarațiile lui Mircea Dobre, cum că este exclusă o alianță cu PSD. Asta e… E poziția lui, o respect… Dragoste cu forța nu se poate! Nici noi nu ne-am exprimat că am vrea să facem acest lucru, dar se pare că din partea PRO România decizia este luată și vom merge mai departe…”, a spus Radu Babuș, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *