Organizaţia Patronală a Turismului Balnear cere sprijin Guvernului pentru diminuarea impactului scumpirilor la gaze şi energie
Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) solicită Guvernului şi Parlamentului sprijinul în soluţionarea diminuării impactului negativ determinat de majorarea fără precedent a tarifelor pentru energia electrică şi gazele naturale. În acest sens, OPTBR a adresat o scrisoare deschisă către Guvernul României, premierului Nicolae Ciucă, şi către Camera Deputaţilor – Comisia pentru industrie şi servicii, în atenţia preşedintelui Bende Sándor.
”Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), singura organizaţie patronală din turismul românesc care reprezintă interesele agenţilor economici din turismul balnear, având membri în toate staţiunile balneare, solicită Guvernului şi Parlamentului sprijinul în soluţionarea diminuării impactului negativ determinat de majorarea fără precedent a tarifelor pentru energia electrică şi gazele naturale”, arată patronatul.
În acest sens, OPTBR a adresat o scrisoare deschisă către Guvernul României, prim-ministrului Nicolae Ciucă, şi către Camera Deputaţilor – Comisia pentru industrie şi servicii, în atenţia lui preşedinte Bende Sándor.
”Turismul balnear din România este una dintre activităţile economice care aduce plus- valoare economiei româneşti, având în acelaşi timp o utilitate publică, prin misiunea sa de menţinere a sănătăţii populaţiei, refacerea capacităţii de muncă şi prevenirea unor afecţiuni, o misiune de strictă necesitate. În contextul actual, centrele de tratament balnear sprijină cu succes eforturile de diminuare a presiunii exercitate de pandemie asupra sistemului medical la nivel naţional, fie prin serviciile medicale atât de necesare pentru afecţiunile cele mai răspândite şi de cele mai multe ori cronice, ca alternativă la accesarea serviciilor medicale în spitalele şi unităţile similare suprasolicitate, fie chiar prin terapii ce pot fi folosite cu succes pentru recuperarea specifică post-COVID-19, prin valorificarea factorilor naturali de cură. Tocmai din acest motiv, în conformitate cu Legea nr. 143/2003, societăţile care prestează servicii de tratament balnear sunt asimilate unităţilor sanitare, având autorizaţii de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii. Deşi România deţine cele mai bogate resurse balneare din Europa, iar dacă până la începutul pandemiei industria balneară s-a dezvoltat datorită eforturilor din partea mediului de afaceri, acum salvarea acestui domeniu depinde aproape integral de deciziile şi sprijinul acordat de catre autorităţile centrale. În afară de efectele directe ale pandemiei, ale restricţiilor impuse, care au determinat scăderi drastice de venituri, odată cu majorarea tarifelor la energia electrică şi gaze naturale, cele mai multe centre de tratament balnear riscă să nu îşi mai permită desfăşurarea activităţii”, adaugă patronatul.
Lipsa de sprijin consistent acordat anterior pandemiei şi efectele nedorite ale acesteia încadrează industria turismului balnear, de sănătate, într-o categorie vulnerabilă, iar operatorii economici din acest domeniu luptă pentru supravieţuire.
”În toate ţările, europene staţiunile balneare sunt folosite ca adevărate bastioane de luptă împotriva covid-19 atât pentru prevenţie, cât şi pentru tratament, iar cei care merg în staţiunile balneare sunt cei care doresc să-şi crească imunitatea, lucru dovedit ştiinţific. Din păcate, la noi în ţară, după o perioadă foarte lungă în care bazele de tratament au fost închise sau restricţionate, acum vine o mare criză energetică, însoţită de facturi cu costuri enorme, care ne pun în dificultate în a mai continua activitatea economică. Bazele de tratament consumă foarte multă energie, având în dotare aparate speciale, băi încălzite etc. Valorile facturilor au crescut cu între 5 şi 9 ori şi, ca atare, este imposibil de a mai fi plătite! În România avem toate tipurile de resurse naturale, unele unice în Europa, precum mofetele, ca să nu mai vorbesc de calitatea apelor minerale. Iar imunitatea constituie cel mai important lucru. Turismul balnear din România trebuie să fie o prioritate naţională iar la ora actuală, o spun cu părere de rău, constat că este îngropat”, declară Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR.
Orice investiţie, în contextul dat, este, în mod evident, suspendată, iar rezultatele financiare negative, ce se vor înregistra, vor bloca orice initiaţivă de dezvoltare. Creşterile tarifelor la utilităţi vor genera în viitorul apropiat o creştere la nivel general de preţuri la toate celelalte categorii de cheltuieli, astfel că activitatea economică a prestatorilor de servicii balnear se apropie în mod periculos de un blocaj.
”Creşterea tarifelor practicate în raport cu creşterile tarifelor la utilităţi ar însemna în mod sigur blocarea accesului beneficiarilor la pachetele de servicii de tratament balnear, beneficiari care se confruntă la rândul lor cu dificultăţi financiare din aceleaşi motive. Indexarea preţurilor, aprobată pentru anul 2022 la biletele de tratament balnear distribuite pentru pensionari, este de numai +5,05%, mult sub rata de creştere a tarifelor la utilităţi, în condiţiile în care bugetul alocat cu această destinaţie pentru agenţii economici a rămas la fel ca în anul 2021, diminuat cu un procent de aproximativ 70% faţă de alocarea pentru anul 2020. Turismul social este astfel într-un mare pericol, iar accesul la serviciile de tratament balnear pentru categoriile sociale dezavantajate este foarte limitat”, adaugă Nicu Rădulescu.
Încercarea prestatorilor de reducere a nivelului cheltuielilor, într-o primă instanţă, va însemna reducerea calităţii serviciilor oferite şi implicit reducerea numărului de clienţi. În mod sigur, diminuarea cheltuielilor cu forţa de muncă va genera suspendarea contractelor de muncă ale salariaţilor sau disponibilizări masive, ce vor genera o presiune ridicată asupra bugetului de stat şi o criză socială în zonele staţiunilor balneare. În scurt timp societăţile care prestează serviciile de tratament balnear vor fi supuse unor efecte negative iremediabile, spune el. Reprezentanţii OPTBR spun că importanţa sectorului balnear este deosebită, atât din punct de vedere economic, pentru aportul adus la nivelul industriei turistice, dar mai ales din punct de vedere social, prin beneficiile oferite celor care au nevoie de aceste servicii de sănătate.
„Acestea sunt doar câteva dintre argumentele de ordin economic şi social pentru care OPTBR consideră urgentă şi absolut necesară implementarea unei măsuri compensatorii suplimentare, respectiv plafonarea tarifelor la energie electrică şi gaze naturale la nivelul tarifelor medii din anul 2019 pentru societăţile care au ca obiect de activitate şi prestarea serviciilor de tratament balnear”, spun aceştia.
PE ACELAȘI SUBIECT: