Ordonanța privind garantarea pachetelor de servicii de călătorie este nefuncțională! Deputatul Dobre: „Ministrul Trif și-a încălcat propria lege, nici măcar zero nu e! Un neprofesionist care trebuie să plece!“

Guvernul emitea, în vara acestui an, Ordonanţa nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate. Prin acest act, Executivul a dorit să îi protejeze pe turiștii români atunci când achiziționează pachete turistice în străinătate de la diverse agenții. Printre multe alte prevederi, Guvernul a stabilit că „agenţiile de turism organizatoare stabilite pe teritoriul României oferă garanţii privind rambursarea tuturor plăţilor efectuate de către sau pe seama călătorilor, în măsura în care serviciile relevante nu sunt furnizate ca urmare a insolvenţei agenţiei de turism organizatoare.

Potrivit Guvernului, aceste garanţii sunt reprezentate de „scrisori de garanţie bancară, poliţe de asigurare, fond de garantare a pachetelor de călătorie sau alte instrumente de garantare legal constituite, care pot funcţiona distinct sau asociat. În cazul în care în contractul privind pachetul de servicii de călătorie este inclus transportul de pasageri, agenţia de turism organizatoare asigură şi garanţii pentru repatrierea călătorilor“.

CITEȘTE ȘI:

LEGEA TURISMULUI „uitată” în sertarele Guvernului! Rea-voință sau lene? Dobre (Pro România Constanța): „Operatorii din turism mai au de așteptat, ministrul Trif nu este interesat!“

În schimb, ordonanța dată de Guvern în august a fost demolată de deputatul Mircea Dobre, care a arătat că, în realitate, ministrul Turismului, Bogdan Trif, a aruncat cu praf în ochi în opinia publică, pentru că în momentul de față legea este nefuncțională. Asta deoarece ministrul Turismului nu a publicat nici până în prezent normele de aplicare a ordonanței, în condițiile în care acestea trebuiau aprobate prin ordin de ministru în termen de 60 zile de la emiterea ordonanței, care a intrat în vigoare în 2 septembrie.

„Până azi trebuiau publicate normele de aplicare a OUG nr.2/2018. Nu s-a întâmplat acest lucru. Asta înseamnă că au ieșit și din termenul legal. O lege care nu are norme e nefuncțională. Domnul Trif a încălcat propria lege. Mi se demonstrează încă o dată că este un ministru neprofesionist, nici măcar zero nu e… Inclusiv atunci când a fost dată a fost o eroare, pentru că a lăsat un vid legislativ de 60 de zile pe partea de garantare. Pentru toate astea, ministrul Trif trebuie să plece, pentru că este incapabil“, a spus Dobre, pentru TOMIS NEWS.

Amintim că, în momentul în care OUG a fost dată de Guvern, Mircea Dobre a arătat că ordonanța a avut o gravă neregulă legislativă.

Cu toate hibele constatate de fostul ministru al Turismului, Mircea-Titus Dobre, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative a fost aprobat de Senat, în calitate de prim for sesizat, în 31 octombrie. Proiectul se află în prezent la Camera Deputaților pentru votul final.

CITEȘTE ȘI:

Mircea Dobre îl ironizează pe Bogdan Trif: „Tocmai a legalizat ȚEPARII din turism!”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*