Spread the love

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a avut luni declarații de presă la sediul ministerului și a anunțat că a emis ordonanța militară nr. 11. Potrivit lui Vela, această ordonanță privește, printre altele, personalul navigant maritim și fluvial, care este scutit de obligația carantinării sau izolării dacă se întorc din zonele roșii sau galbene. Desigur, cu condiția ca acești navigatori să nu prezinte simptome.

Astăzi am emis ordonanța militară nr. 11, care reglează unele aspecte ce țin de continuarea unor măsuri adoptate în ordonanțele militare anterioare. Primul punct este legat de suspendarea zborurilor către și din Spania, este continuarea suspendării care expiră astăzi și este valabilă până în 14 mai inclusiv. Al doilea punct este legat de exceptarea de la măsurile de carantinare sau izolare – în funcție de simptomele covid 19, pentru personalul navigant maritim și fluvial care vine din zone roșii sau galbene, în ipoteza în care acest personal navigant nu prezintă simptome covid 19. Nu este obligat să intre în izolare. Această măsură este sinonimă cu cea adoptată pentru piloți și echipajele aeronavelor sau pentru șoferii camioanelor care transportă marfă. O altă decizie luată astăzi, care cred că aduce bucurie în Țăndărei și județul Ialomița – a fost aprobată solicitarea CJSU Ialomița de a ridica măsura de carantinare pentru Țăndărei, județul Ialomița. Peste câteva zile se încheie starea de urgență și vom trece în starea de alertă. Aș dori să mulțumesc fiecăruia dintre dvs. pentru efortul ca în aceste două luni să fim responsabili, prevăzători și să avem grijă de sănătatea noastră și a celor dragi. Știu că nu a fost ușor și că ați răbdat. (…) Fiecare ați fost un erou, fie că ați fost medici, în forțele de ordine, ați suferit în zone de carantină sau ați stat în izolare, ați lucrat într-o brutărie și ați frământat pâinea cea de toate zilele, ați condus un autobuz de transport public, ori ați trudit la locul de muncă. Fiecare sunteți un erou și împreună am reușit ca România să fie astăzi la un nivel epidemiologic apreciat la nivelul UE, comparativ cu alte state care au pornit de la același nivel cu noi la sfârșitul lunii februarie. Urmează o perioadă grea. Trebuie să o gestionăm la fel de atenți. Este păcat să stricăm ceea ce am realizat în aceste două luni”, a spus Marcel Vela.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *