Ministrul Culturii Raluca Turcan a transmis o adresă către ministrul Finanţelor Marcel Boloş și către premierul Marcel Ciolacu în care atrage atenţia asupra faptului că, în cazul în care măsurile fiscale anunţate de către Executiv, atunci 61% din instituţiile publice de cultură vor fi desfiinţate. Avertismentul lui Turcan este foarte serios și, în acest context, deputatul constănțean Dumitru Viorel Focșa s-a adresat premierului Ciolacu, cu precădere în privința instituțiilor culturale din orașele mici:
„Domnule Prim-ministru,
Din păcate, în ultimii 30 de ani, cultura a fost printre cele mai subfinanțate domenii din România – sume minime au fost acordate pentru funcționarea teatrelor, muzeelor, bibliotecilor sau a caselor de cultură, oamenii angajați în aceste instituții reușind să facă adevărate minuni, în unele cazuri, iar aici mă gândesc, în special, la instituțiile de cultură din orașele mici. Despre nivelul de salarizare al muzeografilor, actorilor ori al bibliotecarilor, nu mai amintesc, el fiind unul aproape de ridicol într-o țară în care sinecurile politice beneficiază de retribuții de mii de euro lunar. Vă reamintesc, domnule prim-ministru, că viitorul unei țări nu se fundamentează pe efemeritatea partidelor politice, ci pe perenitatea actelor culturale!
Cum Ordonanța privind reducerea cheltuielilor bugetare ar urma să fie aprobată pe 17 august, vă rog să îmi precizați următoarele:
- Ați anticipat care vor fi efectele pe care le va produce în domeniul cultural ordonanța de reducere a cheltuielilor publice? Dacă da, vă rog să mi le prezentați!
- Afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor publice vor fi aproape 2.000 de instituții culturale, între care aproape jumătate muzee, restul fiind teatre, biblioteci și 15 filarmonici – câți salariați vor fi oblicați să părăsească sitemul, defalcat, pe fiecare ramură culturală în parte?
- Cum s-a ajuns la procentul de 15% pentru reducerea chetuielilor și a personalului pentru instituțiile de cultură care au sub 50 de angajați? De
- De ce această ordonanță nu afectează adevăratele instituții bugetofage din România – ANRE sau ASF-ul, spre exemplu, instituții caracterizate prin incompetență și sinecurism?
Solicit răspuns scris.
Cu mulțumiri, Dumitru-Viorel Focșa, Deputat circumscripția electorală 14 Constanța”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google