Ministerul Finanțelor a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Supranumit „ordonanța austerității”, actul normativ ar urma să introducă o serie de tăieri de cheltuieli în cadrul instituțiilor și autorităților publice. Instituţiile de stat trebuie să ia măsuri pentru scăderea cu 10% a cheltuielilor cu bunuri şi servici, iar ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice, va fi suspendată, potrivit Ordonanţei privind unele măsuri fiscal-bugetare publicată luni de Ministerul Finanţelor. De asemenea, proiectul prevede reducerea cu 50% a numărului de posturi aferente cabinetelor constituite la nivelul funcţiilor de demnitate publică din cadrul administraţiei publice centrale.
Ordonanța a revoltat deja bugetarii, în special pe cei din Educație, care vor protesta chiar în ziua dezbaterilor din Parlament pe Legile Educației. În paralel, parlamentarul constănțean al Uniunii Națiunii Române, deputatul Dumitru Viorel Focșa, l-a luat la întrebări pe premierul Nicolae Ciucă, cu privire la aplicarea Ordonanței asupra sistemului de învățământ:
„Domnule prim-ministru,
Prin deja celebrul Proiect de Ordonanță de Urgență pentru economii la buget doar se va temporiza colapsul economic și, ca de obicei, primi afectați vor fi cei care muncesc – iar situația din sistemul de învățământ este una cât se poate de elocventă – pe lângă faptul că ”România Educată” înseamnă, astăzi, 350.000 de copii care nu mai merg la școală, o contraperformanță care ne situează țara pe locul I în Uniunea Europeană, an de an se prorogă legea care ar conferi învățământului cei 6% din PIB! Domnule prim-ministru, vă rog să îmi răspundeți următoarelor întrebări:
- În proiectul de ordonanță este precizat ca sporul pentru titlul de doctor să fie dat doar persoanelor care au în fișa postului atribuiții ce permit verificarea lunară a activității suplimentare – care sunt fundamentele aceste decizii?
- Considerați că, în condițiile deficitului de personal didactic auxiliar și nedidactic cu care se confruntă instituțiile de învățământ, blocarea ocupării posturilor vacante va avea un impact negativ suplimentar asupra actului educațional?
Solicit răspuns scris.
Cu mulțumiri, Dumitru-Viorel Focșa,
Deputat circumscripția electorală 14 Constanța”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google