Orban: „Studenții vor avea transport gratuit CFR doar între domiciliu și facultate”. Tăierea sporurilor, AMÂNATĂ. Pensiile rămân ÎNGHEȚATE

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat miercuri că studenții vor beneficia în continuare de gratuitatea la transportul feroviar doar între localitatea de domiciliu și localitatea unde studiază, iar pentru alte rute vor primi unele reduceri:

Se va menține gratuitatea pentru studenți, dar pe ruta dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde își desfășoară studiile. Vor beneficia și de alte reduceri”, a declarat Ludovic Orban.

Guvernul este așteptat să adopte în ședința de miercuri ordonanța de urgență promisă de premierul Cîțu privind unele măsuri bugetare, dar aceasta nu o să prevadă eliminarea sporurilor bugetarilor, așa cum s-a acreditat în spațiul public chiar de către premier și liderii Coaliției. Surse guvernamentale susțin s-a decis amânarea unei decizii în privința sporurilor pentru că este nevoie de o analiză a impactului pe care îl va avea tăierea acestora asupra salariilor bugetarilor fără funcții de execuție. O decizie va fi luată peste câteva luni, posibil printr-un proiect de lege care să modifice din nou Legea salarizării. Ordonanța de urgență care va fi adoptată miercuri prevede doar eliminarea sporului Covid de 30% din salariu pe care îl primesc angajații prefecturilor, eliminarea tichetelor de vacanță pe anul 2021, reducerea subvențiilor pentru transportul studenților – nu eliminarea acestora, ci o reducere cu 50%, ca urmare a protestelor organizațiilor studențești. Totodată, prin același act normativ se va îngheța punctul de pensie până la 1 ianuarie 2022. Pensiile nu vor crește anul acesta, în ciuda opoziției UDMR în cadrul Coaliției. 

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *