Spread the love

Premierul Ludovic Orban a avut miercuri seară declarații de presă, prin care a criticat faptul că Parlamentul – prin încuviințarea stării de alertă – a intervenit cu amendamente la Hotărârea de Guvern. Cu acest prilej, Orban a arătat că depunerea de amendamente este o imixtiune grosolană în activitatea Guvernului. De asemenea, premierul a mai precizat faptul că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile închise.

„Am extrem de multe observații de modul în care Parlamentul a tratat proiectul nostru de lege și prin modificările pe care le-a făcut ne-a restrâns posibilitățile efective de acțiune. Consider că Parlamentul nu avea atributul constituțional și legal să facă modificări la HG și la planul de măsuri aferent HG prin care Guvernul a declarat starea de alertă. Este o imixtiune grosolană a forului legislativ în activitatea Executivului și este o încălcare flagrantă a principiului separației puterilor în stat. Nu vom avea o reacție în momentul de față, pentru ca cel mai important lucru este ca românii să înțeleagă că nu am scăpat de epidemie, să înțeleagă necesitatea acestei stări de alertă și necesitatea respectării tuturor regulilor care vor fi instituite în cadrul planului de măsuri. Mâine, toate ministerele vor adopta Ordinele de ministru comune, privind regulile de protecție sanitară și de securitate a muncii în mijloacele de transport, desfășurarea activităților comerciale, reguli de protecție sanitară la locul de muncă și de securitate a muncii. Va fi obligatorie purtarea măștii și această precizare o fac pentru că va fi obligatorie purtarea măștii în toate spațiile închise. Purtatul măștii ne creează un oarecare disconfort, ne poate deranja, dar această decizie – cu acordul Parlamentului, ne ferește de riscul de a transmite virusul către semenii noștri sau de a fi infectați cu virusul. Toate celelalte reguli de distanță fizică sanitară – am văzut că foarte mulți oameni sunt deranjați că li se ia temperatura – este o măsură necesară pentru a diminua ca o persoană care are o temperatură de peste 37,3 grade și care poate avea virusul respectiv, să poată să transmită virusul către alte persoane. Acest triaj este necesar”, a spus Ludovic Orban.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *