Orban: „Noi suntem principalii responsabili de această criză politică, adică Iohannis, Cîțu și PNL. Mulți mă întreabă: mai poți, mai reziști, mai suporți?”

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat duminică, la Iași, că oamenii le reproșează politicienilor de la putere, inclusiv lui Klaus Iohannis, că au declanșat această criză politică, în loc să se ocupe de guvernare. El spune că trebuie soluționată criza „în acord cu așteptările cetățenilor” și a adăugat că respinge „orice formulă de înțelegere cu PSD”.

Nu putem face abstracție, în deciziile pe care le luăm, de ceea ce ne spun oamenii, care au devenit foarte critici față de noi. Noi suntem considerați principalii responsabili de această criză politică, adică Klaus Iohannis, Florin Cîțu și Partidul Național Liberal. Ne reproșează că în loc să ne ocupăm de guvernare, în loc să găsim soluții pentru marile probleme cu care se confruntă românii, noi am declanșat o bătălie internă și acum am declanșat și o criză politică. Unica noastră șansă este să dovedim capacitatea de a soluționa această criză, în acord cu așteptările cetățenilor și cu angajamentele pe care noi le-am făcut în alegeri”, a scris Ludovic Orban duminică.

El a mai arătat că viitorul președinte al partidului trebuie să pună capăt acestei crize și susține că, dacă va fi ales el, va reface coaliția „într-un timp cât mai scurt”:

Cine va fi ales președintele Partidului Național Liberal în 25 septembrie va trebui să pună punct crizei, să refacă unitatea PNL, să refacă această coaliție care a dat un Guvern și un program de guvernare, și care de asemenea să investească un guvern care să pună piciorul pe accelerație și care să facă performanță. Despre asta e vorba pe 25 septembrie! Eu știu că sunt cel care poate garanta unitatea partidului, dar și refacerea coaliției, într-un timp cât mai scurt, astfel încât Partidul Național Liberal să rămână principala forță politică a guvernării”.

De asemenea, Orban a mai precizat că nu va face nicio înțelegere cu PSD, după experiența USL. 

Resping categoric orice formulă de înțelegere cu PSD, pentru că știu ce decizie dezastruoasă pentru PNL a fost constituirea USL, pentru care am primit oprobriul public timp de aproape 10 ani. Nu ne mai putem permite o asemenea catastrofă decizională, care să ne pună un stigmat pe termen lung și mediu și care nu ne oferă o soluție de guvernare cinstită și transparentă”, a mai spus Ludovic Orban.

Ludovic Orban s-a dus la Iași, unde liderul organizației, Alexandru Muraru, este susținătorul lui Florin Cîțu. Orban le-a vorbit ieșenilor despre cât de greu este să fii politician, spunându-le că răspunde la apeluri telefonice chiar și în miezul nopții și cum rezolvă el problemele oamenilor chiar și din mașină.

Mulți mă întreabă mai poți, mai reziști, mai suporți. Le zic da, pentru că o fac pentru o cauză nobilă, pentru ca PNL să rămână același partid pe care îl iubesc, pe care l-am găsit în cărțile de istorie și este absolut necesar pentru o Românie aflată în dezvoltare să rămână așa. Cei mai mulți își închipuie că politica este o distracție cu foloase. Ai în mâna ta viața și viitorul țării. Nu mă vede nimeni, la 12 noaptea, unui număr de telefon pe care nu îl cunosc. Nimeni nu mă vede când stau și studiez când iau o decizie în orice domeniu de activitate sau pentru PNL. Nicio decizie nu o iau fără o fundamentare serioasă, fără să mă consult. Nimeni nu mă vede când sunt în mașină și rezolv probleme pe care alții le-ar rezolva de la birou.”, a spus Ludovic Orban.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Orban: „Noi suntem principalii responsabili de această criză politică, adică Iohannis, Cîțu și PNL. Mulți mă întreabă: mai poți, mai reziști, mai suporți?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *