Orban: „Întoarcerea USR-PLUS la guvernare, cea mai mare MINCIUNĂ!”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, joi, că în partidul pe care îl conduce se răspândeşte ideea că USR PLUS va ceda şi se va întoarce la guvernare şi cu Florin Cîţu premier, menţionând că această afirmaţie este o „minciună”, pentru că USR PLUS se simte bine în opoziţie. Ludovic Orban a declarat, joi, în Caraş-Severin, că USR PLUS a renăscut în opoziţie.

Se răspândeşte în partid că la un moment dat USR-iştii o să cedeze şi o să se întoarcă la guvernare şi cu Cîţu premier. Cea mai mare minciună. USR PLUS se simte bine în opoziţie. Ei au renăscut, s-au resolidarizat, au început să lanseze mesaje aşa cum o făceau în perioada guvernării PSD-iste, numai că ţinta, de data asta, suntem noi. De altfel, USR PLUS înregistrează un trend ascedent de când au trecut în opoziţie şi se simt foarte bine acolo. Să ne înţelegem cu ei, să refacem coaliţia de guvernare până nu prind gustul opoziţiei şi până nu o să le pară rău că au pierdut guvernarea. Pentru că în momentul în care nu le va mai părea rău că au pierdut guvernarea va fi foarte dificil de realizat şi refacerea coaliţiei. Şi atunci cu cine mai guvernăm?”, a afirmat Ludovic Orban.

Susținătorii lui Ludovic Orban ar fi vrut ca judecătorii CCR să pună umărul la debarcarea lui Florin Cîțu de la Palatul Victoria înainte de Congresul PNL. Deputatul Ionel Dancă, fost șef al Cancelariei prim-ministrului în mandatul lui Orban, susține că Florin Cîțu este salvat de Dorneanu, președintele CCR, și Ciolacu, președintele PSD.

Urât mod ai ales Florin Citu să intri în politică la vârf! Să fii salvat în funcție până la Congres, de mână cu Valer Dorneanu și Marcel Ciolacu, călcând în picioare statul de drept si democrația din România, folosind practici PSD, este de-a dreptul o rușine pentru un premier susținut de Partidul Național Liberal! Mi-a fost drag Florin Citu când eram colegi dar totul are o limită și mai drag îmi este Partidul Naţional Liberal. #FaraPSD”, scrie Ionel Dancă pe Facebook.

Curtea Constituţională a decis, joi, că va dezbate, în 28 septembrie, sesizarea Guvernului referitoare la moţiunea de cenzură.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *