Orban îl acuză pe Cîțu de instaurare a DICTATURII în partid: „NU am mai văzut un asemenea val împotriva PNL! Trăiesc CEA MAI URÂTĂ perioadă din viața mea. S-a făcut PRAF și coaliția…”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat sâmbătă, la Deva, că de când şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al partidului a trăit cea mai urâtă perioadă de când este în viaţa politică. Orban a precizat că există „colegi sunați să-și retragă like-urile” de pe postările sale, la indicația contracandidatului Florin Cîțu.

Eu vă spun sincer că am trăit din momentul anunţării candidaturii cea mai urâtă perioadă din viaţa mea în PNL şi este practic cea mai urâtă campanie cu care m-am confruntat eu în 31 de ani de politică. Nu poţi să faci campanie cu: ‘pâinea şi cuţitul sunt la mine’. ‘Dacă nu mă votaţi, nu primiţi nimic, nici funcţii, ba chiar vă dăm afară oameni’. ‘Cine e cu Orban, să plece’. (…) Pe 1 septembrie, practic toţi susţinătorii care au semnat moţiunea mea au fost schimbaţi din funcţiile de conducere de la Cameră şi de la Senat. În condiţiile unui echilibru aproape simetric şi dacă ar fi fost vot pe bune, niciunul nu ar fi fost schimbat din funcţie. În aceeaşi zi, 1 septembrie, când a fost rupt în două efectiv grupul parlamentar, lipsit complet de reprezentare de cei care mă susţin pe mine, preşedintele PNL, în competiţia electorală, s-a făcut praf şi coaliţia„, a declarat Ludovic Orban.

Președintele PNL a afirmat că doar democraţia dă rezultate potrivite atunci când sunt alegeri.

Doar votul liber exprimat de oameni, conform convingerilor, conform propriei credinţe, conform propriei evaluări, este cel care dă rezultate libere. Ce mi-a fost dat să aud de la susţinătorii mei în ultimele trei luni de zile nu am auzit în viaţa mea de la colegi din PNL. Să fie sunaţi să îşi retragă like-urile de pe postările mele, să se facă monitorizare pe like-uri ca să nu cumva să îi bage delegaţi la congres, să îi pună pe primari să semneze pentru susţinerea unui candidat că altfel nu îi bagă delegaţi la congres, să li se spună primarilor sau preşedinţilor de filiale că niciun primar din filială nu va primi niciun proiect dacă nu se aliniază în susţinerea aceluia care are ‘pâinea şi cuţitul’. Fraţilor, eu aşa ceva nu am văzut în viaţa mea, nu am auzit în viaţa mea şi, credeţi-mă, toate aceste lucruri nu le ştiu de la un om, nici de la zece, le ştiu de la sute. Pentru că eu vorbesc zilnic cu sute de oameni care au curajul numai mie să-mi spună lucrurile cu care se confruntă”, a susţinut preşedintele PNL.

Ludovic Orban a adăugat că nu şi-a dorit această competiţie electorală.

L-am susţinut cu bună credinţă pe Florin Cîţu, deşi îl cunoşteam de puţină vreme. Prima oară, în echipa mea, ca vicepreşedinte economic al PNL, ulterior lider de grup parlamentar la Senat, ministrul finanţelor, senator, în condiţiile în care nu prea trecuse pe la filială şi filiala nu voia să îl voteze pentru un nou mandat şi, într-un final, premier. M-am trezit, fără măcar să primesc un telefon, că Florin Cîţu este candidat la preşedinţia PNL”, a afirmat liderul liberal.

Am intrat în viaţa partidului la 27 de ani şi aproape toată viaţa matură mi-am petrecut-o în PNL. (…) Foarte greu m-am hotărât să candidez pentru un nou mandat la funcţia de preşedinte al PNL. (…) Am luat decizia nu pentru mine (…), am luat decizia pentru PNL, pentru că ştiu că am forţa, energia, ştiinţa, bunăvoinţă, cunoaşterea necesară şi arta de a putea conduce PNL spre o guvernare performantă, care să facă lucruri vizibile în bine pentru România şi, mai ales, capacitatea de a conduce PNL spre succes în anul 2024″, a conchis preşedintele PNL.

Orban îi trage frâna lui Cîțu: Chiar vrem să ardem toate punțile cu USR-PLUS?

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că anunţata intenţie de a schimba prefecţii şi subprefecţii USR PLUS şi anunţarea cancelariilor occidentale despre moţiunea USR PLUS alături de AUR ar însemna „să ardem toate punţile”. Orban a adăugat că nu înțelege care este mobilul crizei guvernamentale.

La Guvern, în momentul de faţă se pregătesc hotărâri de guvern pentru demiterea tuturor prefecţilor şi  subprefecţilor USR PLUS. Florin Cîţu, înainte de întâlnirea de la coaliţie, în declaraţia de presă, a spus că informează cancelariile occidentale că USR PLUS a făcut moţiune de cenzură, că va face moţiune de cenzură, că încă nu se hotărâse, cu AUR. Chiar vrem să ardem toate punţile? Chiar vrem să nu mai avem nicio şansă să le construim?”, a declarat Ludovic Orban, la Deva, sâmbătă.

Liderul PNL a mai declarat că nu înţelege mobilul acestei crize politice.

Singura formulă politică care ne poate genera o majoritate parlamentară, care să ne dea un guvern decent, care într-adevăr să poată face lucruri care noi ne-am angajat să le facem în faţa oamenilor, printr-o colaborare şi găsire a unui punct comun. Nu înţeleg mobilul aceste crize, vă spun sincer”, a declarat Orban. Preşedintele PNL a mai adăugat că nu este omul care să facă „blaturi pe sub masă cu adevăraţii inamici”.

Ce vă garantez este că rămân acelaşi om. Un om al echilibrului, un om raţional, un om care întotdeauna va căuta cele mai bune soluţii pentru PNL, un om care să poată să garanteze menţinerea PNL la guvernare, într-o coaliţie decentă, nu cu blaturi pe sub masă, cu adevăraţii noştri inamici, o coaliţie care cu adevărat să dea şansa PNL să intre în istorie prinrealizări pe care le aşteaptă toţi românii. Eu pot să garantez aceste lucruri, dar evident că nu pot să le garantez de pe poziția de simplu membru al PNL”, a declarat Orban.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că nu este de acord cu campania din PNL în stilul „pâinea şi cuţitul sunt la mine. Dacă nu mă votaţi, nu primiţi nimic, nici funcţii” şi a subliniat că trăieşte cea mai urâtă campanie a sa în cei 31 de ani de când face politică.

Nu mi-am dorit această competiţie electorală. L-am susţinut cu bună credinţă pe Florin Cîţu, deşi îl conoşteam de puţină vreme. Prima oară în echipa mea ca vicepreşedinte economic al PNL, ulterior lider de grup parlamentar la senat, ministrul Finanţelor, senator în condiţiile în care nu trecuse pe la filială şi filiala nu a vrut să îl voteze pentru un nou mandat şi într-un final, premier. M-am trezit, fără măcar să primesc un telefon că Florin Cîţu este candidat la preşedinţa PNL”, a declarat Ludovic Orban, la Deva, sâmbătă, unde a fost prezent pentru a-şi prezenta moţiunea cu care candidează la Congresul PNL din 25 septembrie.

Orban a mai declarat că trăieşte cea mai urâtă campanie electorală internă.

Vă spun sincer că am trăit, din momentul anunţării candidaturii, cea mai urâtă perioadă din viaţa mea în PNL şi este practic cea mai urâtă campanie cu care m-am confruntat eu în 31 de ani de politică. Numai de curând, gândiţi-vă, noi avem un echilibru parlamentar fragil, chiar şi cu USR, o majoritate care fără grupul minorităţiloreste de doar zece voturi în Parlamentul României. Pentru noi unitatea partidului şi unitatea grupului parlamentar este fundamentală, chiar cu USR, nu zic fără USR. În asigurarea unei majorităţi parlamentare care să susţină guvernul şi mai ales care să susţină proiectele de lege şi reformele guvernului”, a declarat Orban.

Liderul PNL a mai precizat că la 1 septembrie, cei care au semnat moţiunea Orban au fost schjimbaţi din funcţii.

Pe 1 septembrie, practic toţi susţinătorii, care au semnat moţiunea mea au fost schimbaţi din funcţiile de conducere de la Cameră şi Senat, în condiţiile unui echilibru simetric. Şi dacă ar fi fost vot pe bune, niciunul nu a fost schimbat din funcţie. În aceeaşi zi, când a fost rupt în două grupul parlamentar, lipsit complet de reprezentare, pe cei care mă susţin pe mine, preşedintele PNL, în competiţie electrală, s-a făcut praf şi coaliţia cu o decizie care a fost luată fără acordul meu şi fără consultarea mea. Am fost informat printr-un SMS cu doup minute înainte de declaraţiile de demitere a ministrului”, a declarat Orban.

Ludovic Orban a mai adăugat că în 31 de ani de politică el a învăţat să construiască, nu să distrugă.

Nu pot să înţeleg, eu fac politică de 31 de ani, eu am învăţat să construiesc, nu să distrug, eu am învăţat să adun oameni în jurul PNL, nu să-i alung din PNL, eu am învăţat să îmi respect partenerii pentru că în nicio colaborare lucrurile nu funcţionează, dacă fiecare dintre parteneri nu este mulţumit şi nu primeşte ceea ce s-a angajat fiecare partener să îi asigure partenerului de drum. Cum să lichidezi şi nu să îţi tai ţie craca de sub picioare, ci să tai craca de sub picioare PNL şi capacităţii de a guverna România a PNL. Aşa ceva nu am văzut în viaţa mea. Am intrat într-o criză care, sincer, nu îi văd motivaţia, nu pot să înţeleg care este mobilul”, a declarat Orban.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că nu a mai întâlnit un aselemea val împotriva PNL care a primit încrederea oamenilor de a guverna, în schimb le-a dat celor care i-au votatsepararea partidului în două tabere, cea câştigătoare şi cea pierzătoare.

Eu nu am întâlnit, vă spun sincer, un asemenea val împotriva noastră. Nu neapărat împotriva mea. Sigur că mă afectează şi pe mine, până la urmă. Nu e provocat de mine. Oamenii au avut încredere în nou, oamenii ne-au dat votul, câţi au venit la vot. Dar oamenilor le-am promis 4 ani de pace şi construcţie, patru ani de dezvoltare şi democraţie (…) Asta aşteaptă de la noi. Ce le-am dat în schimb, de la 30 mai? Scandal, atacuri, preocupare aproape zero pentru actul de guvernare, fărâmarea partidului şi fragmentarea coaliţiei, aproape separarea partidului în doup tabere: tabăra câştigătoare şi tabăra pierzătoare. Cum să te numeşti tu echipa câştigătoare? Ce alegeri ai câştigat tu, echipa câştigătoare ca să te numeşti echipa câştigătoare? ”, a declarat Ludovic Orban, la Deva.

Orban a adăugat că evaluările PNL de dinainte de criza guvernamentală nu erau unele optimiste.

„Nu aş vrea să vă spun ce sondaje şi mai ales nu am evaluări post-criză, dar evaluările dinainte de această criză guvernamentală nu erau deloc de natură a ne face optimişti. Mai avem nu foarte mult până în 25 septembrie, putem reclădi încrederea oamenilor în noi”, a mai declarat Ludovic Orban.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

One thought on “Orban îl acuză pe Cîțu de instaurare a DICTATURII în partid: „NU am mai văzut un asemenea val împotriva PNL! Trăiesc CEA MAI URÂTĂ perioadă din viața mea. S-a făcut PRAF și coaliția…”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *