Orban: „Îi solicit lui Cîțu să își CEARĂ SCUZE FAȚĂ DE ROMÂNI și față de mine, care l-am susținut în toate funcțiile!”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a luat foc după declarațiile publice de sâmbătă ale lui Florin Cîțu, care a recunoscut că a depășit măsura în privința alcoolului în Statele Unite, acum 20 de ani. Subiectul este poate cel mai discutat în aceste zile. În cadrul conferinței de sâmbătă de la Palatul Victoria, Cîțu a precizat că nu intenționează să demisioneze din funcția de prim-ministru.

După declarațiile premierului, Ludovic Orban i-a solicitat acestuia să își ceară scuze față de români și… față de el:

Îi solicit colegului meu Florin Cîțu ca, în următoarea declarație publică, să le ceară scuze cetățenilor români că nu a avut curajul și onestitatea să îi informeze despre acest episod întunecat din viața lui. Și ar trebui să își ceară scuze și față de mine, că nu mi-a mărturisit niciodată că a fost condamnat penal pentru conducerea autoturismului sub influența alcoolului, în toate discuțiile pe care le-am avut atunci când a obținut susținerea mea pentru cele mai importante funcții în stat”, a transmis Orban.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *