Spread the love

Aproape 160 de elevi și peste 70 de cadre didactice și personal auxialiar din școlile din România s-au îmbolnăvit de COVID-19 în ultima săptămână. De la începutul pandemiei au fost diagnosticați cu COVID-19 aproximativ 3.200 de copii cu vârste între 0 și 9 ani și 5.200 de copii cu vârste între 10 și 19 ani. De asemenea, numărul cazurilor de COVID-19 în școli și grădinițe este tot mai mare. Totodată, 344 de unităţi de învăţământ sunt în Scenariul 3; implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

În acest context, premierul Ludovic Orban a precizat vineri că profesorii nu trebuie plătiți pentru orele online pe care nu le susțin, iar cei care refuză să predea astfel nu au ce căuta în sistem.

„Nu pot accepta ideea că sunt cadre didactice care refuză să își exercite profesia și chiar misiunea. Un profesor care nu face lecții online, acolo unde e necesară organizarea acestor lecții, dacă din zece ore face doar șase, patru ore nu trebuie plătite, e simplu. Iar dacă refuză să predea online, nu mai are ce căuta în sistemul de educație, pentru că un profesor trebuie să se adapteze. Jobul lui este să transmită informații, trebuie să fie un model, dar are obligația să se adapteze la modalitatea de transmitere a acestor cunoștințe”, a spus premierul, într-o conferință de presă la Ministerul Educației.

Premierul a mai spus vineri, înainte de analiza situației școale la Ministerul Educației, că anul școlar actual nu are cum să fie compromis, pentru că abia a început: „Dacă există îmbolnăviri, probabilitatea ca acestea să fie la școală nu este foarte mare”.

„Cum să fie compromis? Abia ce a început anul școlar. Știți foarte bine că sunt pe roșu câteva școli, pe sistem mixt 4.000 și ceva de școli, iar restul școlilor funcționează în regim normal. Noi am luat special această decizie să afectăm cât mai puțin procesul educațional. Dreptul la educație al copiilor trebuie respectat, copiii au nevoie să se ducă la școală, să țină pasul cu materia și tocmai din acest motiv am stabilit acest sistem care să țină cont de situația epidemiologică din fiecare comunitate locală”, a mai spus Orban.

Premierul a mai arătat că procesul de achiziţie de tablete continuă atât la nivelul Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC), cât şi al inspectoratelor şcolare şi administraţiilor locale.

„Deja există o pregătire pentru că în foarte multe judeţe se face fie în clasă, fie în sistem mixt, hibrid, (…), fie sunt câteva sute de şcoli în care predarea se face în exclusivitate online. Procesul de achiziţie de tablete continuă la toate nivelurile, şi la nivelul ONAC-ului şi la nivelul inspectoratelor şcolare şi la nivelul administraţiilor locale, vom adapta ghidul solicitantului astfel încât fiind o cerere mai mare decât oferta vom verifica nivelul maxim al preţului de la 200 de euro la 250 de euro cel mai probabil. De asemenea, vom ţine cont de caracteristicile tehnice care sunt necesare astfel încât să nu impunem caracteristici tehnice nenecesare pentru desfăşurarea învăţământului online. (…) Am solicitat inspectoratelor să fie active, să găsească soluţii, să identifice, inclusiv să ia legătura cu firme care au activitatea în domeniu, care pot să pună la dispoziţie eventuale tablete sau laptopuri sau mijloace de comunicare prin care să se poată permite accesul elevilor. De asemenea, ştiţi că avem şi programul de creştere a numărului de şcoli care sunt conectate la internet. De asemenea, programul de creştere a acoperirii în localităţi în care nu există acoperire. Suntem într-un proces de reducere la maximum posibil a numărului de copii care să nu poată să participe la procesul educaţional din motive legate de faptul că nu au tabletă sau nu au acces la internet”, a mai spus Orban.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *