Orban, despre strategia pentru câștigarea alegerilor: „Eu NU număr filiale. Eu vorbesc cu fiecare membru. Iohannis știe că toată conducerea va fi aleasă de membrii PNL”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că nu numără filialele care îl susţin în cursa pentru un nou mandat la şefia partidului, precizând că a luat decizia de a vorbi cu fiecare delegat la Congres. El a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Botoşani, că un candidat la preşedinţia PNL trebuie să aibă, potrivit Statutului, susţinerea a minimum zece filiale teritoriale.

„Eu nu număr filiale. Eu vorbesc cu fiecare membru al PNL. Sigur că există o procedură statutară, dar noi, deocamdată, suntem în faza în care avem Adunări generale în fiecare organizaţie locală, ulterior avem Conferinţele judeţene, în care se aleg conducerile judeţene, şi, după finalizarea la 10 august a Conferinţelor judeţene, practic, începe poziţionarea filialelor. Poziţionarea filialelor se realizează pentru că avem o condiţie statutară. Un membru PNL poate candida la preşedinţia PNL, poate depune o moţiune, dacă are sprijinul a minimum zece filiale judeţene, iar decizia de susţinere se ia în Colegiul director judeţean, dar după finalizarea Conferinţelor judeţene. E importantă orientarea unor filiale sau a unor oameni importanţi din filiale, dar, până la urmă, la Congresul PNL vor participa 5.000 de delegaţi, membri, practic elita PNL, iar felul meu de a face campanie este să fac campanie la fiecare delegat, să prezint viziunea mea, proiectul, obiectivele şi să obţin vot cu vot”, a afirmat Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis nu se implică în campania din interiorul PNL, aşa cum nu s-a implicat nici în 2017 a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la Botoşani, liderul partidului, Ludovic Orban. Potrivit lui Orban, indiferent ce conducere va fi aleasă, PNL rămâne într-un parteneriat „serios, responsabil, realizat pentru binele României” cu preşedintele României.

„PNL, în ansamblul său, are un parteneriat cu preşedintele României şi e normal să fie aşa, pentru că preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost ales în 2014, la primul mandat, din postura de preşedinte al PNL. Şi la al doilea mandat, PNL a susţinut candidatura preşedintelui Klaus Iohannis. Există un parteneriat între preşedintele României şi PNL. Preşedintele României nu se implică în competiţia internă, aşa cum nu s-a implicat în competiţia internă nici în 2017. (…) Sigur că şi data trecută, în 2017, la fel s-a speculat, că un candidat este sprijinit de preşedintele României. S-a văzut că nu a fost aşa. Şi acum, evident, sunt unii care fac campanie încercând să spună că preşedintele României susţine un candidat. Eu am convingerea că preşedintele României susţine PNL, fiindcă ştie foarte bine faptul că toată conducerea va fi aleasă de membrii PNL“, a susţinut Ludovic Orban.

El a respins afirmaţiile potrivit cărora în interiorul PNL ar exista două tabere, dintre care una formată în jurul foştilor membri ai Partidului Democrat Liberal (PDL).

Din punctul meu de vedere, nu există o asemenea separare în PNL. Ca preşedinte al PNL, am militat pentru unitatea partidului, am militat pentru eliminarea a unor eventuale discriminări sau discrepanţe, pentru că cineva a fost în fostul PNL sau în fostul PDL. Din punctul meu de vedere, toţi colegii mei, indiferent din ce formaţiune provin, din cele două formaţiuni care au fuzionat, au beneficiat de deschidere, de dialog, de cooperare şi eu i-am tratat în mod egal, în funcţie, evident, de rezultat, de efortul depus şi de măsura în care acţiunea lor a fost utilă şi benefică PNL”, a adăugat Orban.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, sâmbătă, că va respecta o eventuală decizie de înlocuire a sa de la conducerea Camerei Deputaţilor, dacă va pierde alegerile interne în faţa premierului Florin Cîţu şi dacă viitoarele structuri de conducere ale partidului vor stabili acest lucru după Congresul PNL din toamna acestui an.

Întrebat, în cadrul unei conferinţă de presă susţinute la Botoşani, dacă din septembrie va mai fi preşedintele Camerei Deputaţilor, Orban a declarat: „Orice decizie ulterioară Congresului va fi luată de către forurile statutare ale PNL. Eu sunt un om care respect bazele democraţiei – legitimitate, reprezentare, autoritate, iar în PNL sunt un om care respect Statutul şi deciziile organismelor statutare care iau decizii în acest sens”.

Ludovic Orban a fost întrebat dacă premierul Florin Cîţu îl mai ascultă, având în vedere că între ei este o competiţie internă pentru şefia partidului, spunând că da deoarece sunt colegi de partid şi iau deciziile împreună.

„Normal, suntem colegi de partid, Domnul Cîţu este premierul susţinut de Partidul Naţional Liberal şi luăm deciziile împreună pe bază de analize, pe bază de studii…Normal, comunicăm şi cooperăm”, a afirmat Orban, sâmbătă la Botoşani.

El a mai fost întrebat şi dacă Florin Cîţu are mai multe resurse la dispoziţie în competiţia internă şi dacă acest lucru îl avantajează.

Sub nicio formă. Guvernul, premierul administrează resurse publice, bani colectaţi din impozitele şi taxele cetăţenilor. Resursele publice, banii publici trebuie cheltuiţi în baza legii, în baza programului de guvernare, a priorităţilor care sunt stabilite în programul de guvernare. Dezmint categoric orice fel de încercare de a se spune despre premierul Cîţu sau despre alţi demnitari al PNL că folosesc resurse publice în campania internă. Pentru că nu este legal. (…) Dacă cineva încearcă să folosească orice decizie la nivel guvernamental într-un scop partizan în competiţia internă a PNL, o spun clar şi limpede, încalcă legea”, a explicat liderul liberalilor.

Ludovic Orban s-a întâlnit, sâmbătă, la Botoşani, cu conducerea filialei teritoriale a PNL, dar şi cu membrii formaţiunii politice pe care o conduce. De asemenea, el are în program o întâlnire la Flămânzi cu primarii PNL din judeţul Botoşani.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *