Orban, despre moțiunea de cenzură a PSD: „Are şanse aproape egale cu ZERO”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a facut, sâmbătă, declaraţii de presă după şedinţa Biroului Politic Naţional, în cadrul căreia s-au tranșat ultimele funcții de împărțit în cadrul coaliției de guvernare.

Organizaţiile PNL au formulat propuneri pentru funcţiile de secretari de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii. A existat o evaluare făcută de o comisie. (…) Am supus validării BPN 72 de candidaţi pentru poziţiile respective, oameni care urmează să gireze funcţii importante în statul român şi să susţină premierul, miniştrii în activitatea Executivului. Am susţinut în continuare reprezent anţi care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Guvernului pe care l-am condus, de asemenea,  am susţinut reprezentanţi noi”, a declarat Orban.

Lierul PNL a precizat că una dintre persoanele susţinute este Lucian Heiuş care a fost deputat şi va fi secretar de stat la Ministerul Finanţelor. Va mai fi susţinută Florica Cherecheş care va gira funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi Copii şi Adopţii.

În ceea ce priveşte reprezentanţi ai PNL care şi-au desfăşurat activitatea aş menţiona pe domnul Ionel Sreioşteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, pe Aurel Simion secretar de stat la Ministerul Agriculturii. Am mers în unele situaţii pe continuitate, de asemenea, am mers pe reprezentanţi potriviţi care să gireze funcţii publice”, a mai precizat Orban.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat, sâmbătă, că moţiunea de cenzură pe care PSD a anunţat că o va depune în această sesiune parlamentară are şase „aproape zero” să treacă. Orban a precizat că moţiunea este „un exerciţiu democratic”, dar „sub nicio formă” nu va trece. Ludovic Orban a fost întrebat, sâmbătă, după şedinţa BPN, dacă moţiunea de cenzură pe care PSD a anunţat că o va depune are şanse să tracă şi a răspuns: „Sub nicio formă. Este un exerciţiu democratic pe care şi noi l-am folosit. Moţiunea de cenzură este un moment de exprimare al Opoziţiei, în care  poate să-şi  permită să adreseze critici, dar şansa ne moţuni de cenzură de a trece este  egală aproape cu zero”.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în această sesiune parlamentară partidul pe care îl conduce va încerca să creeze o majoritate parlamentară, apoi va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *