Orban, despre Cîțu: „Eu sunt o certitudine, el este poate – cel mult o speranţă…”

orban1

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că este o certitudine şi că va fi ales pentru un nou mandat la preşedinţia PNL, în timp ce contracandidatul său, Florin Cîţu, este „cel mult o speranţă”. Despre lipsa primarilor din Sibiu la conferinţa de prezentare a moţiuni sale cu care candidează la Congresul PNL din 25 septembrie, Orban a menţionat că aceştia „au fost la biserică”.

Cele mai mari şanse. Încă de la începutul campaniei am avut prima şansă. Practic mi-am petrecut toată viaţa matură în PNL, sunt de peste 30 de ani în serviciul public, apăr ideile liberaşe, am fost alături de toţi colegii mei din ţară de-a lungul tuturor campaniilor electorale. Din momentul în care am fost ales preşedintele PNL am condus PNL spre victorie şi spre guvernare. Sunt un lider cunoscut şi recunoscut şi sunt convins că membrii PNL mă sprijină în marea lor majoritate mă sprijină la congres. Eu sunt o certitudine, în timp ce contracandidatul meu este, poate, cel mult o speranţă”, a afirmat Ludovic Orban, duminică la Sibiu.

Întrebat de ce doar şase primari au fost la şedinţa de duminică de la Sibiu unde şi-a prezentat moţiunea cu care candidează la preşedinţia PNL, pentru un nou mandat, din care unul a părăsit sala în timpul prezentării, orban a declarta că este convins că mulţi primari au fost la biserică.

Sunt convins că mulţi au fost la biserică, sunt convins că dacă au fost la biserică, Dumnezeu le va da gândul cel bun”, a conchis Orban.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, s-a declarat, duminică, îngrijorat de o posibilă intensificare a protestelor la adresa liberalilor, pe fondul crizei politice şi guvernamentale.

Eu sunt îngrijorat şi îngrijorat că este o mare nemulţumire. Eu sunt convins că oamenii aşteaptă de la noi ce le-am promis: patru ani de pace politică, patru ani de guvernare onestă şi performantă, în beneficiul cetăţenilor. Nu îşi doresc certuri, scandaluri, conflicte, crize în coaliţie şi aşteaptă de la noi să ne concentrăm pe punerea în practică a lucrurilor bune pe care le-am făcut pentru oameni”, a spus Ludovic Orban, întrebat dacă îl îngrijorează o intensificare a protestelor populaţiei.

Liderul PNL a făcut, totodată, un apel la dialog şi negociere, pentru păstrarea coaliţiei de guvernământ formate din PNL, USR PLUS şi UDMR.

Punctul meu de vedere ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal, pe care l-am exprimat public, este acela că, singura coaliţie care poate să asigure o guvernare în beneficiul României, este coaliţia formată din PNL, USR PLUS şi UDMR, evident şi cu susţinerea grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor. Orice altă formă de coaliţie nu are capacitatea de a guverna unitar, de a face reformele necesare pentru România, de a asigura proiectele de dezvoltare care sunt finanţate fie din fonduri europene, fie de la bugetul de stat şi mai ales de a creşte calitatea vieţii şi de a creşte veniturile cetăţenilor. (…) Trebuie să ne aşezăm la masa dialogului, la masa negocierilor, să regăsim acele puncte care ne apropie, să îndepărtăm acele puncte care ne despart, să recâştigăm încrederea între parteneri şi să ne concentrăm pe ceea ce aşteaptă românii de la noi, o guvernare performantă în beneficiul cetăţeanului”, a arătat Ludovic Orban.

Orban susţine că el nu a cauzat criza actuală politică.

Această criză politică şi guvernamentală a fost provocată de decizii care nu mi-au aparţinut şi care au fost luate fără acordul, fără consimţământul meu, chiar fără informarea prealabilă, corectă, aşa cum ar fi trebuit. În calitate de preşedinte al PNL, am făcut tot ce este posibil pentru a asigura coeziunea coaliţiei, pentru a păstra unitatea partidului şi unitatea în rândul coaliţiei şi nu am fost niciodată de acord cu decizii care să pună în pericol funcţionarea normală a coaliţiei de guvernare”, a subliniat Ludovic Orban.

El şi-a exprimat speranţa ca luni, la ora 12,00 să fie cvorum pentru a fi derulate procedurile cu privire la calendarul moţiunii de cenzură.

Este convocată reuniunea birourilor permanente pentru luni, la ora 12,00. Două convocări succesive făcute în conformitate cu prevederile Constituţiei, cu regulamentul şedinţelor comune, nu au întrunit cvorumul necesar. (…) Sper ca luni, la ora 12,00, să avem cvorumul ca să derulăm procedurile constituţionale şi legale cu privire la calendarul moţiunii de cenzură”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul PNL a adăugat că forţele parlamentare care sunt în prezent împotriva guvernului „au clar o majoritate”.

Acum este competiţie între moţiuni de cenzură. Din păcate am ajuns într-o situaţie în care, astăzi, guvernul este ameninţat cu moţiuni de cenzură, iar forţele parlamentare care sunt împotriva guvernului au clar o majoritate”, a spus Ludovic Orban.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat ulterior, la Târgu Mureş, că actuala criză politică nu este dorită de români şi din acest motiv trebuie încheiată cât mai repede.

Românii ne-au votat pentru că le-am garantat patru ani de pace, de construcţie şi de dezvoltare, patru ani în care să fim preocupaţi de servirea interesului public, creşterea calităţii vieţii şi creşterea veniturilor cetăţenilor, deci atingerea obiectivelor din programul de guvernare care sunt în interesul general şi care servesc intereselor fundamentale ale României. Nu cred că această criză, care a fost provocată de nişte decizii asupra cărora eu nu m-am putut pronunţa pentru că nu am fost consultat şi nu mi-am dat acordul, nu cred că această criză şi-o doresc românii şi această criză trebuie încheiată cât mai repede. Din punctul meu de vedere nu există altă coaliţie care să poată asigura o bună guvernare, decât coaliţia formată din Partidul Naţional Liberal, USR PLUS şi UDMR, cu sprijinul grupului minorităţilor. Orice altă formă de construcţie a unei majorităţi parlamentare care să includă dependenţa sau participarea PSD-ului, eu o consider toxică, nocivă pentru România şi nu voi susţine niciodată ca preşedinte al PNL o astfel de formă de înţelegere”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul PNL a spus că şi-a îndeplinit obligaţiile constituţionale şi legale şi a convocat Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului pentru a se prezenta moţiunea, dar au fost prezenţi doar 12 membri ai BPR atât la prima, cât şi la a doua convocare, însă speră ca luni să fie prezenţi reprezentanţii tuturor formaţiunilor politice. Orban a arătat că, în caz contrar, se prelungeşte derularea procedurii cu privire la moţiunea de cenzură.

Primul pas este prezentarea moţiunii de cenzură în Birourile Permanente Reunite, al doilea pas este comunicarea către Guvern, ulterior tot BPR stabilesc calendarul, mai precis când se citeşte şi când se dezbate şi se votează, conform procedurilor constituţionale şi regulamentare. De la momentul în care demarează procedura, prezentarea în Birourile Permanente Reunite, în maximum cinci zile trebuie citită moţiunea şi după trei zile trebuie dezbătută şi votată„, a precizat liderul PNL.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *