Orban, despre bugetul pe 2022: „NEREALIST! Supraestimează veniturile şi este într-un fel făcut ca să dea bine…”

Bugetul de stat pe 2022 este neserios şi a fost făcut fără nici un fel de dezbatere publică şi parlamentară, declară la RFI fondatorul partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban. Legea bugetului a fost votată de Parlament şi contestată apoi de USR la Curtea Constituţională. Documentul se bazează pe o creştere economică de 4,6% şi pe un deficit de şase procente.

Noi am avut câteva amendamente de substanţă şi am fost neplăcut surprins de faptul că parlamentarii PNL nu le-au votat, pentru că amendamentele pe care le-am depus sunt conforme programului de guvernare şi programului electoral din decembrie 2020: alocarea a 3 miliarde pentru Măsura 3, granturi pentru investiţii, care e o restanţă a Guvernului, practic, s-au derulat primele două Măsuri şi granturile pentru investiţii nu au fost deblocate; (…) de asemenea, ca urmare a faptului că în PNRR nu s-au aprobat finanţările pentru lucrările de irigaţii, am solicitat suplimentarea cu 1,5 miliarde a bugetului Ministerului Agriculturii pentru investiţii în refacerea sistemelor de irigaţii, nici acest amendament nu a fost acceptat; de asemenea, am solicitat suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării pentru proiecte de infrastructură locală”, afirmă Orban.

În opinia sa, „este un buget nerealist, care supraestimează veniturile şi care este într-un fel făcut ca să dea bine şi ca să rezolve diferitele probleme din cadrul coaliţiei. Acest buget se va vedea în execuţia lui că nu este un buget construit serios, a fost făcut pe repede înainte, fără nici un fel de dezbatere publică şi fără nici un fel de dezbatere parlamentară”.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *