Spread the love

Premierul Ludovic Orban a efectuat, joi, o vizită la Uzina Dacia Mioveni și, printre altele, a vorbit despre organizarea alegerilor locale. Între Guvern și Parlament a intervenit un nou motiv de divergențe, în sensul că parlamentarii au votat o lege prin care forul legislativ decide data scrutinului, nu executivul. Orban a precizat că cea mai bună dată de organizare a alegerilor locale, în urma discuțiilor impuse de noua situație epidemiologică, ar fi la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie.

„E o diferență de viziune între Guvern și majoritatea parlamentară controlată de PSD. Noi am adoptat OUG prin care am prelungit mandatele aleșilor locali, iar intenția noastră este de a organiza alegerile atunci când condițiile epidemiologice ne vor permite să se poată derula o campanie normală, în care candidații la funcțiile de primar, consilier local, județean, să poată să facă o campanie serioasă, cetățenii să urmărească această campanie, să voteze în cunoștință de cauză. Din evaluările pe care le avem acum: sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, ar fi o dată de organizare a alegerilor. Diferența de vedere dintre noi și majoritatea condusă de PSD este aceea că noi credem că tot Guvernul trebuie să decidă data alegerilor și condițiile de organizare, în timp ce Parlamentul a trecut o lege, pe care noi am atacat-o la CCR, în care și-au stabilit ei atribuția de a stabili data alegerilor”, a spus Orban.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *