Spread the love

Au fost dezbateri politice, luni, cu participarea prim-ministrului Ludovic Orban, la solicitarea Grupului parlamentar PRO Europa, cu tema „Măsuri de relansare a economiei României și de atenuare a efectelor negative provocate de epidemia de coronavirus”. În cadrul acestor dezbateri a luat cuvântul premierul Orban și, în încheiere, a arătat că investițiile în sistemele de irigații din România au fost căpușate în perioada guvernărilor PSD, dar pe care guvernul pe care îl conduce le va… relua.

„Pe toate contractele de achiziții publice finanțate de la buget suntem cu plățile la zi. Românii… nu îi satisface cu nimic că văd zeci de miliarde rostite în mod grandilocvent că se alocă sume. Așa cum am putut, cu resursele pe care le-am avut, am alocat niște resurse financiare ca de sărbători românii care lucrau la companii, care nu și-au mai desfășurat activitatea în perioada pandemiei, am alocat sumele de bani către români. Și vom aloca fiecare ban cu foarte multă parcimonie astfel încât să putem să dăm o șansă la o viață decentă fiecărui român. Lucrul ăsta nu se poate întâmpla numai prin creșteri artificiale de venituri în sectorul bugetar sau sectoarele controlate de zona guvernamentală. Dezvoltarea economică se produce pe bază de investiții. Cum să crească exporturile, când datorită OUG 114 companiile au ajuns să plătească energia electrică și gazul natural mai scump decât sunt plătite de companiile din Germania și celelalte țări europene. Vorbiți de scheme de ajutor de stat, ne-a fost aprobată o schemă pentru companiile care au costuri mari cu energia electrică și vor cumpăra la prețuri mult mai mici. Cum puteți să nu remarcați astfel de lucruri care vin să rezolve niște probleme fundamentale, economice, ale companiilor din România, provocate tocmai de deciziile catastrofale luate de guvernările PSD? Vorbim de sistemul de irigații. Există un program, lansat, care urmărea irigarea a aproape 2 milioane ha, pe care s-au cheltuit aproape 500 milioane lei. Nici un ha în plus nu este irigat în România! În Galați, de exemplu, care are 158.000 ha irigabile, nu s-a investit un euro. S-a investit în Olt, în Teleorman, toate companiile care se ocupă de irigații provin de aici, din Olt și din Teleorman, ele au câștigat contractele și nu a existat nici o corelare între banii alocați pentru canalele de irigații și capacitatea efectivă a asociațiilor de udători și a fermierilor care se aflau pe traseele respective de a putea utiliza apa. Apa nu e gratuită! Sistemul de irigații din România în mod funciar este conceput… noi urcăm apa la deal, prin 5-6 stații de repompare, în timp ce investiții importante care îți aduc apă prin cădere gravitațională au fost abandonate de 30 de ani. Vom încerca să le reluăm și pe ăstea, că sunt investiții fundamentale, mai ales în perioada care va veni”, a spus Ludovic Orban.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *