Orban a RĂBUFNIT: „USR consideră adversar PNL în unele județe”

Liderul PNL Ludovic Orban a condamnat, vineri, într-o conferință de presă la Brașov, acțiunile aleșilor locali USR din unele județe, după ce s-au înregistrat cazuri de alianțe USR-PSD contra PNL sau chiar demersuri USR de schimbare prin referendum asupra unor primari liberali.

E o coaliție foarte interesantă, care necesită extrem de mult dialog și foarte multă căutare a unor puncte comune. Nu mi se pare normal ca un partener de coaliție să inițieze un demers împotriva unui primar care aparține unui partid partener din coaliția de guvernare. Eu m-am abținut să spun lucruri critice despre reprezentanții în administrația locală din partea formațiunilor care formează coaliția. Cred că așa este de bun simț și din partea partenenerilor noștri. Este adevărat că avem în câteva localități din județe o atitudine nu foarte prietenoasă din partea partenerilor de guvernare. Eu încerc în coaliție să îmbunătățim relațiile, să încercăm să devenim parteneri cu adevărat, în adevăratul sens al cuvântului, atât la nivel național cât și la nivel județean și local. Sigur, PNL are aproape 1.300 de primari și unii dintre colegii noștri care se găsesc în opoziție probabil încearcă să-și pregătească terenul pentru viitoarele alegeri locale. Dar calea aleasă de a considera că PNL este adversar, nu PSD, este o cale greșită, pentru că această poziție nu va face altceva decât să avantajeze PSD, pe nimeni altcineva”, a zis Ludovic Orban.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *