Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat astăzi amenda de 10.000 lei aplicată de Garda de Mediu Constanța, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților. Urmare a verificărilor efectuate privind legalitatea tăierii teilor de pe fâșia plantată din bd.Ferdinand, s-a constatat că au fost tăiați 19 tei, din care doar trei cioate prezentau cavități în zona trunchiului. Reprezentanții primăriei nu au prezentat documente care să justifice tăierea arborilor sănătoși, motivând doar că era necesară intervenția imediată, întrucât arborii inventariați prezentau pericol de prăbușire.
De ce Chițac a răspuns pozitiv
„Din documentele analizate a reieșit faptul că în cadrul proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a Municipiului Constanța” s-au realizat lucrări de corecție a rădăcinilor copacilor, ceea ce a condus la dezechilibre în viața arborilor, cu risc major de prăbușire prin modificarea centrului de greutate. Astfel, din totalul de 232 arbori predominant din specia tei, 104 au fost inventariați de primărie cu potențial pericol de prăbușire, din care 38 care ar necesita intervenția imediată. Garda de Mediu Constanța a stopat tăierea arborilor, luându-se legătura cu Primarul Municipiului Constanța, care a reacționat pozitiv la solicitarea instituției. Prin actul de control încheiat ulterior de comisarii Gărzii Naționale de Mediu au fost stabilite măsuri care se referă la asigurarea integrității spațiilor verzi aflate în administrare, în conformitate cu prevederile Legii 24/2007. De asemenea, au fost solicitate și alte documente cu referire la arborii inventariați cu potențial pericol de prăbușire, afectați de fapt de lucrările realizate. Această problemă rămâne în continuare în atenția noastră”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu.
Potrivit surselor TOMIS NEWS din cadrul Primăriei Constanța, situația se prezintă astfel: Municipalitatea a solicitat, într-adevăr, această tăiere, însă city-managerul Felicia Ovanesian, aflată în ultimele zile în această funcție, a dispus aplicarea procedurii înainte să primească acordul de la Garda de Mediu. Odată ce scandalul public a pornit, primarul Chițac a contactat-o pe Ovanesian pentru lămuriri, numai că aceasta nu i-a răspuns la telefon. Sursele TOMIS NEWS din Primărie ne-au mai precizat, cu amuzament, că din această cauză Chițac i-a tăiat lui Ovanesian din salariu ziua respectivă de muncă. Gestul edilului s-a alăturat celorlalte motive pentru Ovanesian de a demisiona.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google