Onoare pentru soldații români care au luptat în Afganistan: Au trecut pe sub Arcul de Triumf. Iohannis: „Sunteți EROII zilelor noastre!”

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu au participat, miercuri, la ceremonia militară organizată cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan. Potrivit Ministerului Apărării, ceremonia militară organizată cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan are loc miercuri, începând cu ora 10.00, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu.

Au defilat pe sub Arcul de Triumf detaşamente pedestre reprezentând structurile militare ale Armatei României care au îndeplinit misiuni în acest teatru de operaţii, începând din anul 2002 şi până în luna iunie a acestui an. Pe timpul ceremoniei, s-a păstrat un moment de reculegere şi s-a depus o coroană de flori în memoria militarilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii externe, iar formaţii de aeronave au survolat monumentul.

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 21 iulie 2021, o alocuțiune în cadrul ceremoniei militare prilejuite de încheierea misiunii NATO Resolute Support din Teatrul de Operații din Afganistan.

Marcăm astăzi o zi cu totul specială, încărcată de emoție și, mai ales, de recunoștință. Ori de câte ori vorbim despre eroii României, despre cei mereu gata de sacrificiul suprem pentru patria noastră, avem poate tendința să ne gândim mai degrabă la trecut. Însă eroismul și iubirea de țară sunt și astăzi printre valorile fundamentale, constitutive ale națiunii noastre și de ce dovezi mai temeinice avem nevoie decât de sacrificiile uriașe ale celor care au luat parte la una dintre cele mai dificile operații ale Armatei noastre? Misiunea Forțelor Armate ale României în Afganistan va rămâne în cărțile de istorie drept cea mai lungă, complexă şi importantă operaţie militară în afara teritoriului naţional de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe parcursul a 19 ani, peste 32.000 de militari au participat la acțiunile desfășurate în Afganistan. Sunt mii de femei și bărbați care au lăsat în țară părinți, cărora nu au mai putut să le fie aproape când le-a fost greu, au lăsat în țară copii, pe care nu i-au mai putut vedea crescând, au lăsat oameni dragi, de care s-au despărțit o vreme pentru a lua parte la o misiune care le-a pus viața în pericol. Este un efort susținut, pe care doar oamenii devotați și curajoși sunt capabili să îl facă, și pentru toate acestea vă suntem profund recunoscători tuturor celor care ați fost implicați. Participarea la această amplă operație militară a reprezentat și o poziționare strategică importantă a României, țara noastră așezându-se astfel alături de statele membre NATO în războiul global împotriva terorismului și demonstrând aderarea autentică la un set de valori euro-atlantice. Totodată, România a arătat că este un partener de încredere al Statelor Unite ale Americii, greu încercate de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. (…) Cu siguranță cel mai greu preț plătit de Armata României este preţul de sânge şi lacrimi pentru această misiune. 27 de militari și-au pierdut viața în Afganistan, iar alți 227 au fost răniţi, unii dintre ei cu urmări grave, care îi marchează pentru totdeauna. Cuvintele nu pot evoca profunzimea durerii familiilor îndoliate și chinul celor care încă resimt, zi de zi, urmele lăsate de răni. Sunt cu toții în inima noastră și le rămânem pentru totdeauna recunoscători pentru sacrificiul lor, pus în slujba efortului comunității internaționale de a face lumea mai sigură. În cei peste 19 ani de operaţii, s-au adunat și multe lecţii învăţate și, dintre toate, una cred că este cea mai importantă: lecţia solidarităţii – a solidarităţii şi a camaraderiei militare, a solidarităţii naţiunii noastre, precum și a solidarităţii internaţionale. Mulţumesc tuturor statelor alături de care ne-am desfăşurat misiunile în Afganistan pentru sprijinul acordat, în special Statelor Unite ale Americii! Mulţumesc, în încheiere, Armatei noastre, Jandarmeriei și Poliției Române pentru modul exemplar în care şi-au făcut datoria. În semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor deosebite  obţinute de către militarii români în îndeplinirea misiunilor specifice în Teatrul de Operaţii din Afganistan și pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii României, am decorat astăzi un număr de 18 drapele de luptă”, a spus Iohannis.

Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale, le-a transmis militarilor să aibă încredere că tot ceea ce a fost învățat în misiuni va fi pus în practică, astfel încât Armata Română să continue să se modernizeze și să își consolideze rolul de a apăra independența, suveranitatea și integritatea teritorială a României.

România este o țară care merita să fie în Alianța Nord-Atlantică, România reprezintă un partener de încredere și de aici înainte putem să avem încredere că, indiferent de situație, Armata Română – și nu numai – a câștigat experiența necesară pentru a fi în măsură să participe la astfel de misiuni”, a declarat ministrul Nicolae Ciucă.

Ministerul Apărării Naţionale a demarat, de la 1 mai, procesul de retragere a militarilor români din Afganistan, conform Declaraţiei comune a Consiliului Nord-Atlantic adoptată la recenta reuniune extraordinară comună a miniştrilor de externe si miniştrilor apărării din statele membre ale NATO. Primul contingent, alcătuit din circa 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit sâmbătă, 8 mai, în Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american. România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operaţia Enduring Freedom cât şi la ISAF, în spiritul solidarităţii faţă de partenerul strategic american şi pentru consolidarea poziţiei naţionale ca partener aliat. În ianuarie 2002, primele efective de militari români – un pluton de poliţie militară, o aeronavă C130 Hercules şi ofiţeri delegătură au fost dislocaţi în Afganistan, în cadrul operaţiei ISAF, iar în luna iulie 2002, a fost dislocat în teatrul de operaţii Afganistan primul batalion de infanterie românesc într-o misiune de luptă în afara teritoriului naţional după cel de Al Doilea Război Mondial.

Din 2002 şi până în prezent, un număr de peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotaţii de câte şase luni, atât în cadrul unor elemente de comandă şi control de nivel brigadă, cât şi în cadrul unor structuri de forţe de nivel batalion, companie, pluton, echipe operaţionale de consiliere şi legătură (OMLT), detaşamente din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale, echipe de instructori ANA Training, subunităţi CIMIC. La misiuni au luat parte şi elemente de sprijin logistic din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit, structuri din cadrul Comandamentului Comunicaţiilor şi informaticii, structuri din cadrul Forţelor Navale Române, personal de stat major încadrat în comandamente NATO şi multinaţionale. Forţele Aeriene Române au asigurat în două misiuni diferite comanda Aeroportului Internaţional din Kabul (KAIA). În ultima perioadă, România a fost unul dintre cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi, iar în ultimii şase ani participarea la RSM a constituit principala prioritate privind contribuţia Armatei României la operaţii în afara teritoriului statului român. În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români şi-au pierdut viaţa în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *