OMS: „Este prematur ca orice ţară să se PREDEA sau să declare VICTORIA în fața covid”

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat marţi că este „prematur” ca ţările să revendice victoria în faţa COVID-19 sau să renunţe la încercările lor de a opri transmiterea virusului, relatează AFP.

Este prematur ca orice ţară să se predea sau să declare victorie”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă, preocupat de creşterea numărului de decese în majoritatea regiunilor lumii.

Apelul său la prudenţă survine în timp ce unele ţări intenţionează să revină la viaţa de dinainte de pandemie. Danemarca a făcut acest pas chiar marţi, în pofida unui nivel record de cazuri de COVID-19, apreciind că este capabilă să facă acest lucru datorită ratei mari de vaccinare şi a gradului scăzut de pericol al variantei Omicron.

Mai multă transmitere înseamnă mai multe decese”, a afirmat dr. Tedros. De când varianta Omicron a fost identificată pentru prima dată în urmă cu doar 10 săptămâni, aproape 90 de milioane de cazuri au fost semnalate la OMS.

Suntem îngrijoraţi de faptul că în unele ţări s-a instalat o ipoteză conform căreia, din cauza vaccinurilor şi a transmisibilităţii ridicate a Omicron şi a severităţii sale mai scăzute, prevenirea transmiterii nu ar mai fi posibilă. Nimic din toate acestea nu ar putea fi mai departe de adevăr”, a explicat directorul OMS. Potrivit acestuia, „acest virus este periculos”, un mesaj pe care nu a încetat să-l repete de la apariţia variantei Omicron.

Nu cerem niciunei ţări să reinstaureze restricţiile. Dar facem apel la toate ţările să îşi protejeze populaţia, folosind toate instrumentele disponibile, nu doar vaccinurile”, a subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Afirmând că virusul va continua să evolueze, el a cerut ţărilor să continue testarea, monitorizarea virusului şi secvenţierea acestuia: „Nu putem lupta împotriva acestui virus dacă nu ştim ce face”.

De asemenea, directorul OMS a apreciat că dacă virusul continuă să evolueze, „vaccinurile vor trebui de asemenea să evolueze”.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.