OFICIAL Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a ieșit din Uniunea Europeană. Cum ne afectează Brexit pe fiecare în parte

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit definitiv din Uniunea Europeană după încheierea perioadei de tranziţie de 11 luni, joi la miezul nopţii la Bruxelles, 23:00 la Londra, şi după 48 de ani de apartenenţă la blocul comunitar, devenind ţară terţă. Aceasta înseamnă că vor interveni schimbări legate de călătorie, muncă, studiu, comerţ şi alte domenii în relaţiile cu ţările membre ale blocului comunitar.

Londra a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie. În perioada de tranziţie care a urmat Regatul Unit a continuat să aplice regulile blocului comunitar, dar fără să participe la procesul decizional al UE, timp în care Londra şi Bruxellesul au negociat relaţia lor viitoare. Pe ultima sută de metri cele două părţi au agreat un acord comercial, ce presupune că, începând cu ora 23:00 GMT din ziua de 31 decembrie, când Regatul Unit părăseşte piaţa unică europeană şi uniunea vamală, nu vor fi impuse tarife asupra circulaţiei mărfurilor originare din UE sau Regatul Unit.

Brexit-ul a fost decis la referendumul din 23 iunie 2016, când 17,4 milioane de alegători, adică un procent de 52%, au votat în favoarea ieşirii din UE, în timp ce 16,1 milioane (48%) s-au pronunţat pentru rămânerea în organizaţie. De atunci, puţini s-au răzgândit. Anglia şi Ţara Galilor au votat pentru Brexit, în timp ce Scoţia şi Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea regatului în UE. Pentru susţinătorii săi, Brexit-ul este o ieşire dintr-un proiect sortit eşecului, dominat de germani, care a rămas mult în urma celor două mari puteri ale lumii, SUA şi China. Opozanţii săi consideră că Brexit-ul este o nebunie care va slăbi Occidentul, va face praf ceea ce a mai rămas din influenţa globală a Regatului Unit, îi va submina economia şi în cele din urmă va transforma regatul într-o serie de insule mai puţin cosmopolitane.

Noi condiţii de călătorie, studii, muncă şi afaceri intră în vigoare de la 1 ianuarie 2021 pentru cetăţenii Uniunii Europene, implicit pentru români, în relaţia cu Marea Britanie, odată cu părăsirea Blocului Comunitar de către Regatul Unit. Acordul de retragere a Marii Britanii din UE a intrat în vigoare pe 1 februarie 2020. Acordul comercial post-brexit a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021, de când Regatul Unit este stat terţ pentru ţările din Blocul Comunitar. Libera circulaţie a mărfurilor şi a cetăţenilor nu va mai funcţiona. Românii vor putea călători în Marea Britanie doar în baza cărţii de identitate până pe 30 septembrie 2021. După această dată, este obligatorie prezentarea unui paşaport. De asemenea, românii vor putea petrece până la 6 luni pe an în Marea Britanie în calitate de turişti, însă cei care vor să muncească sau să studieze în acea perioadă vor avea nevoie de viză. De la 1 ianuarie 2021, românii care vor dori să muncească sau să studieze mai mult de 6 luni în Regat vor avea nevoie de viză. Românii care nu au un paşaport electronic trebuie să depună documentele personal la Centrul de Vize pentru Regatul Unit din Bucureşti.

Persoanele care posedă un paşaport biometric vor putea completa cererea de viză, inclusiv confirmarea indentităţii, folosind o aplicaţie mobilă. Solicitările nu vor putea fi făcute în baza cărţii de identitate. Din punctul de vedere al controalelor vamale pentru vizitatorii europeni, inclusiv români, care se deplasează în Regatul Unit, cel puţin până la 1 iulie 2021 nu vor exista schimbări. De la 1 ianuarie 2021, Regatul Unit va implementa un nou sistem de imigraţie bazat pe puncte (PBS – Point-based immigration system) care se aplică cetăţenilor europeni, implicit românilor.

Odată ce Marea Britanie a ieşit din piaţa unică, vor fi necesare autorizaţii suplimentare pentru mărfuri. Conform acordului post-Brexit, nu vor exista tarife şi nici cote. Mărfurile vor trece prin graniţa dintre Uniunea Europeană şi Regat reprezentată de Franţa, Olanda, Belgia şi Spania. În România există aproximativ 4.900 de operatori economici care fac schimburi comerciale cu Marea Britanie. Guvernul român a lansat platforma www.brexit.gov.ro, cu informaţii structurate pe cinci categorii: mediul de afaceri, transport, mobilitate, reglementări vamale, justiţie.

Regatul Unit a stabilit două trasee – Inovatori şi Start-Up – care se aplică oamenilor de afaceri. Ambele trasee pot fi accesate prin intermediul solicitării de viză. În cazul „Inovatorilor”, traseul se aplică oamenilor de afaceri cu mai multă experienţă, care au lucrat deja într-un domeniu şi caută să deschidă o afacere nouă, inovatoare, în Regatul Unit. Pentru a fi eligibili solicitanţii trebuie: să aibă o idee de afaceri inovatoare, viabilă şi care poate creşte ulterior, sprijinită de un organism de atestare agreat de Ministerul de Interne britanic; să demonstreze un nivel de finanţare necesar pentru investiţia în firma lor (nivelul actual este 50.000 lire sterline); să demonstreze că au mijloacele financiare pentru a-şi acoperi costurile de trai; să vorbească limba engleză. Traseul „Start-up” se aplică persoanelor care doresc să-şi deschidă prima lor firmă în Regatul Unit. Pentru această viză solicitanţii trebuie să: să aibă o idee de afaceri inovatoare, viabilă şi care poate creşte ulterior, sprijinită de un organism de atestare agreat de Ministerul de Interne britanic; să demonstreze că posedă mijloacele financiare pentru a-şi acoperi costurile de trai; să vorbească limba engleză.

Pentru a putea studia în UK după 1 ianuarie 2021, studenţii din UE trebuie să aplice pentru o viză care este acordată în baza obţinerii unui punctaj de 70 de puncte, obţinând astfel statut de student internaţional. Punctajul se obţine pe baza îndeplinirii unor cerinţe: să fie acceptaţi la o unitate de învăţământ acreditată din UK (licensed student sponsor); să aibă o bună cunoaştere a limbii engleze; să dispună de mijloace financiare suficiente. Din informaţiile transmise de autorităţile britanice, România se află în lista statelor exceptate de la dovada existenţei mijloacelor financiare, cu excepţia unor situaţii specifice. În asemenea situaţii, solicitanţii vor fi contactaţi direct de Serviciul Britanic pentru Vize şi Imigrări (UK Visas and Immigration), după depunerea cererii. Suplimentar, autorităţile britanice au decis următoarele pentru cetăţenii europeni/români care sosesc în UK după 1 ianuarie 2021: dacă încep programe de studii înainte de sfârşitul lunii iulie 2021, sunt eligibili pentru taxe de şcolarizare şi sprijin pentru taxe pe durata programului de studii, la fel ca şi cetăţenii britanici; dacă încep cursurile după 1 august 2021, nu sunt eligibili pentru taxele de şcolarizare şi sprijinul pentru taxe acordat cetăţenilor britanici. Cei care sunt deja studenţi în Regatul Unit şi s-au deplasat în această ţară anterior datei de 31 decembrie 2020 nu au nevoie de viză. Cetăţenii europeni, inclusiv români, care s-au aflat într-o situaţie de mobilitate în raport cu Regatul Unit anterior datei de 31 decembrie 2020 pot aplica pentru înscrierea în Programului de Înregistrare a Cetăţenilor UE (EU Settlement Scheme); înscrierea se poate face până la data de 30 iunie 2021. Marea Britanie a ieşit din programul european de schimburi adresat studenţilor – Erasmus -, la care participa din 1987. Acesta urmează să fie înlocuit cu Programul „Alan Turing”, denumit după un celebru matematician britanic.

Cetăţenii europeni, inclusiv români, vor trebui să aplice pentru viză de muncă pentru a putea lucra în Regatul Unit. Aceasta se acordă prin atingerea unui prag de 70 de puncte, care reprezintă un total cumulat din diverse criterii (cu titlu orientativ, acestea includ oferta de muncă, salariul minim corespunzător calificării, stăpânirea limbii engleze). Regatul Unit a instituit o serie de trasee profesionale (routes), prin intermediul cărora se poate aplica, în funcţie de calificări: Lucrătorii Calificaţi (Skilled Route); Lucrătorii din sănătate şi din îngrijiri de sănătate (Health& Care Route); Lucrătorii Înalt Calificaţi (Highly Skilled Route – Global Talent). Politica privitoare la lucrătorii sezonieri urmează să fie definită, mai multe informaţii vor fi puse la dispoziţie de autorităţile britanice în timp util. În principiu, urmează să fie stabilit un contingent de lucrători sezonieri pentru anul 2021. Autorităţile britanice au semnalat că intervalul standard de procesare a documentelor este de 3 săptămâni cu începere de la depunerea acestora. Pentru extinderea vizei fără a părăsi teritoriul Regatului Unit, intervalul orientativ este de 8 săptămâni cu începere de la depunerea documentelor. Voluntariatul este inclus în lista activităţilor pentru care viza este obligatorie. Pentru acest tip de activitate, trebuie solicitată şi obţinută viza TemporaryWorker – CharityWorker (T5). Pentru activităţi de voluntariat care nu depăşesc 30 de zile nu este nevoie de obţinerea unei vize. Activitatea de voluntariat trebuie să fie desfăşurată în cadrul unei organizaţii acreditate corespunzător în Regatul Unit.

De la 1 ianuarie 2021, un cetăţean UE aflat într-un sejur temporar în Regatul Unit (un turist, un student sau o persoană într-o călătorie de afaceri) va continua să beneficieze de asistenţa medicală necesară în baza Cardului European de Asigurări de Sănătate (CEASS) / European Health Insurance Card (EHIC). Pentru şederi pe perioade mai lungi, legislaţia internă a Marii Britanii privind imigraţia poate prevedea cerinţe suplimentare. În special, Regatul Unit va impune resortisanţilor ţărilor terţe o suprataxă pentru asistenţă medicală ca şi condiţie pentru eliberarea unei vize de intrare pentru o perioadă de şedere mai lungă de 6 luni. Această suprataxă va trebui plătită şi de cetăţenii UE, dar va fi rambursată studenţilor şi persoanelor care rămân asigurate în statul membru (deţinătorii de documente portabile S1). Pensionarii din UE care se mută în Regatul Unit  vor continua să beneficieze de asistenţă medicală în statul de reşedinţă, în numele statului care îi plăteşte pensia, utilizând documentul portabil S1. Acelaşi lucru este valabil şi pentru lucrătorii frontalieri (care lucrează într-un stat, dar locuiesc într-un alt stat). Deşi se pot aplica cerinţe suplimentare în temeiul legislaţiei interne privind imigraţia, acordul garantează că statul în care persoana este asigurată rambursează statului de reşedinţă cheltuielile aferente asistenţei medicale, ca şi până acum. Persoanele care doresc să beneficieze, începând cu 1 ianuarie 2021, de tratament programat în Regatul Unit, vor putea solicita documentul portabil S2 instituţiei competente din statul în care sunt asigurate. CNAS a creat pe site-ul propriu o secţiune specială în care au fost postate informaţii referitoare la modul de accesare a sistemelor de sănătate din România şi Regatul Unit. În ceea ce priveşte uzul personal de medicamente al celui care se deplasează în Regatul Unit ca vizitator, se recomandă ca persoana să verifice în statul de origine, cu medicul sau farmacistul care a prescris medicamentul, statutul sau clasificarea acestuia în raport cu statul de destinaţie. Pentru călătoriile în scop turistic mai lungi de 3 luni, unde persoana deţine medicamente cu prescripţie restrictivă, ea va trebui să se obţină o autorizaţie specială.

De la 1 ianuarie 2021, tranzacţiile dintre UE şi Regatul Unit nu vor mai fi acoperite de normele Uniunii care limitează comisioanele interbancare. Acest lucru poate conduce la o suprataxă pentru plăţile cu cardul. Furnizorii de servicii de roaming care îşi desfăşoară activitatea în UE pot aplica clienţilor o suprataxă atunci când clienţii lor utilizează servicii de roaming în Regatul Unit. Asigurarea auto este obligatorie pe teritoriul Regatului Unit. Începând cu data de 1 ianuarie 2021 este necesară prezentarea dovezii asigurării.

Românii pot aplica până la 30 iunie 2021 pentru statutul de rezident în Regatul Unit

Românii care se află în Regatul Unit înainte de 31 decembrie 2020 şi intenţionează să locuiască, să muncească sau să studieze în această ţară şi după această dată trebuie să solicite obţinerea statutului de rezident (settled status sau pre-settled status) în cadrul programului EU Settlement Scheme (EUSS) până la 30 iunie 2021, astfel încât să poată beneficia de aceleaşi drepturi ca şi până acum, informează Ambasada României la Londra. Reprezentanţa diplomatică a României aminteşte că şi cei cu vârste între 0 şi 21 de ani trebuie să fie înregistraţi pentru noul statut de rezident EUSS pentru a putea continua să locuiască alături de părinţi în Regatul Unit. La fel trebuie să procedeze toţi cetăţenii statelor UE aflaţi în situaţie similară.

Peste 600.000 de români au primit până acum statutul de rezident sau statutul de rezident temporar în Regatul Unit. Statutul le garantează dreptul de a lucra pe teritoriul Regatului Unit fără condiţionări suplimentare, de a avea acces gratuit la sistemul de sănătate britanic şi acces la sistemul de învăţământ, inclusiv pentru continuarea studiilor fără condiţionări suplimentare, de a accesa fondurile publice (ajutor social, ajutor de şomaj etc) în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile legale şi de a circula liber spre sau din Regatul Unit fără condiţionări suplimentare.

Obţinerea statutului de rezident permite o absenţă de până la 5 ani din Regatul Unit fără pierderea drepturilor menţionate. În cazul celor care au obţinut rezidenţă temporară este permisă o absenţă de până la 2 ani consecutivi din Regatul Unit fără pierderea drepturilor menţionate.

Joi 31 decembrie 2020 a fost ultima zi a perioadei de tranziţie de după retragerea Londrei din Uniunea Europeană. De la 1 ianuarie 2021 Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord devine ţară terţă, ceea ce înseamnă că vor interveni schimbări legate de călătorie, muncă, studiu, comerţ şi alte domenii în relaţiile cu ţările membre ale blocului comunitar. Cetăţenii români care doresc să vină în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 (la muncă, la studii sau în vizită) trebuie să se informeze în prealabil din surse oficiale, precizează Ambasada, adăugând că le stă la dispoziţie cu informaţii sau răspunsuri.

Persoanele din UE aflate într-un sejur temporar în Regatul Unit vor primi în continuare asistență medicală

Persoanele din UE aflate într-un sejur temporar în Regatul Unit vor primi în continuare asistență medicală în baza Cardului European de Asigurări de Sănătate (CEASS). Regulile se schimbă pentru cei care staui mai mult timp în Regat. Uniunea Europeană și Marea Britanie au semnat, în data de 30 decembrie 2020, acordul post-Brexit care stabilește relația economică și de cooperare între statele europene și Marea Britanie și care va fi aplicat provizoriu, începând cu data de 1 ianuarie 2021.

Asistența medicală este inclusă în sfera de aplicare a acordului, iar aranjamentele privind asigurările de sănătate existente până la 31 decembrie 2020 se vor aplica în continuare și începând cu 1 ianuarie 2021, anunță CNAS. Astfel, un cetățean UE aflat într-un sejur temporar în Regatul Unit (un turist, un student sau o persoană într-o călătorie de afaceri) va continua să beneficieze de asistența medicală necesară în baza Cardului European de Asigurări de Sănătate (CEASS) / European Health Insurance Card (EHIC).

Pentru șederi pe perioade mai lungi, legislația internă a Marii Britanii privind imigrația poate prevedea cerințe suplimentare. În special, Regatul Unit va impune resortisanților țărilor terțe o suprataxă pentru asistență medicală ca și condiție pentru eliberarea unei vize de intrare pentru o perioadă de ședere mai lungă de 6 luni. Această suprataxă va trebui plătită și de cetățenii UE, dar va fi rambursată studenților și persoanelor care rămân asigurate în statul membru (deținătorii de documente portabile S1).

Pensionarii din UE care se mută în Regatul Unit vor continua să beneficieze de asistență medicală în statul de reședință, în numele statului care îi plătește pensia, utilizând documentul portabil S1. Același lucru este valabil și pentru lucrătorii frontalieri (care lucrează într-un stat, dar locuiesc într-un alt stat). Deși se pot aplica cerințe suplimentare în temeiul legislației interne privind imigrația, acordul garantează că statul în care persoana este asigurată rambursează statului de reședință cheltuielile aferente asistenței medicale, ca și până acum. Persoanele care doresc să beneficieze, începând cu 1 ianuarie 2021, de tratament programat în Regatul Unit, vor putea solicita documentul portabil S2 instituției competente din statul în care sunt asigurate.

De altfel, CNAS a creat pe site-ul propriu o secțiune specială, în care au fost postate informații referitoare la modul de accesare a sistemelor de sănătate din România și Regatul Unit, fiind disponibilă AICI!

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *