Ochiuleț (USR), despre ceremoniile de 1 Decembrie: „Au vrut să acapareze evenimentul. NU ne-au invitat! Cât despre primar, Realitatea 1 – Chițac 0”

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a fost huiduit miercuri cu prilejul manifestațiilor dedicate Zilei Naționale. Numai că s-a mai întâmplat ceva la respectivul eveniment. Dornici de a fi doar ei în poze, trupa lui Chițac nu a invitat PSD și USR, însă a uitat un mic detaliu: faptul că îi urăște toată Constanța. Prin absența PSD și USR, toate huiduielile s-au direct în Chițac. Sigur, s-ar fi întâmplat și cu prezența celor două partide, doar că gestul mai demonstrează ceva: politica lui Chițac la Constanța este una a urii și așa va rămâne până în ziua în care constănțenii vor scăpa de el.

Despre evenimentele în cauză, consilierul local municipal al USR, Mihai Ochiuleț, a transmis faptul că… exact așa a fost: USR nu a fost invitată la ceremonii:

Nu am aflat de ce nimeni de la PSD nu a fost prezent la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Naționale de la Constanța și nici nu mă interesează, dar pot să vă spun de ce nu a fost nimeni de la USR: pentru că nimeni nu ne-a invitat! Cei de la (un cotidian constănțean – n.r.) ar fi aflat asta dacă făceau un minim de efort să ne întrebe. Dar e ok, nu ne supărăm. Crema liberalilor constănțeni a vrut să acapareze evenimentul. Au dat bine la poză și chiar îi felicit! Cu toate acestea, regret profund că primarul Chițac a fost huiduit în timp ce încerca să rostească ce avea scris pe foaie, dar se mai întâmplă atunci când apari rar, iar oamenii sunt nemulțumiți, deși tu crezi că ei sunt foarte bucuroși să te vadă. Realitatea 1 – Chițac 0”, a transmis consilierul Mihai Ochiuleț.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.