O scurgere de petrol produsă în Marea Neagră este mult mai extinsă decât s-a estimat inițial

O scurgere de petrol în apele de pe coasta rusă a Mării Negre survenită în weekend s-a extins pe o suprafaţă de circa 80 de kilometri pătraţi şi este mult mai mare decât s-a estimat iniţial, au declarat miercuri cercetători de la Academia de Ştiinţe a Rusiei (RAN), pe baza unor imagini din satelit, transmite Reuters.

Scurgerea provine de la petrolierul sub pavilion grecesc Minerva Symphony şi s-a produs în terminalul Iujno-Ozereievka, lângă Novorossiisk, a anunţat Consorţiul conductei petroliere caspice, care deţine acest terminal. Acest consorţiu, care transportă petrol din Kazahstan, a transmis luni că o scurgere de circa 12 metri cubi de petrol s-a răspândit pe 200 de metri pătraţi în apa mării, adăugând că a fost pusă rapid sub control şi nu reprezintă vreo ameninţare pentru oameni sau fauna marină. Însă miercuri institutul de cercetări din spaţiu al RAN a anunţat că imaginile captate din satelit şi studiate de către doi cercetători arată că scurgerea de petrol acoperă o suprafaţă mult mai mare.

Conform calculelor lor (…), suprafaţa poluării cu petrol în momentul captării imaginii de către radar a ajuns la circa 80 de kilometri pătraţi„, notează academia rusă pe website-ul său. De asemenea, adaugă aceasta, „pata de petrol se întindea de la ţărm către largul mării pe o distanţă de 19 kilometri pe data de 8 august”.

Vicepremierul rus Victoria Abramcenko, în a cărei atribuţii intră şi problemele ecologice, a dispus organismului statal de mediu să evalueze amploarea şi impactul scurgerii de petrol.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *