Spread the love

Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, l-a interpelat pe ministrul Sănătății, Florian Bodog, pe tema secției de radioterapie din cadrul Spitalului Județean Constanța, nefuncțională din aprilie anul trecut.

„Fără să speculez asupra condițiilor care au pricinuit producerea unui prejudiciu extrem de grav bolnavilor de cancer din județul Constanța și familiilor acestora, vă transmit că situația în care s-a ajuns este de-a dreptul inacceptabilă, mai ales din cauza faptului că, recent, singurul centru de îngrijire paliativă pentru bolnavii oncologici din oraș a fost închis. (…) Vă propun ca, la proxima rectificare bugetară, să țineți cont de situația mai sus menționată și să prevedeți alocarea fondurilor necesare pentru dotarea Spitalului Județean de Urgență Constanța cu o nouă secție de radioterapie. După cum bine știm, bolnavii de cancer se luptă, din păcate, cu o boală cumplită, adesea neiertătoare pentru mulți dintre ei”, a precizat deputatul Bogdan Huțucă.

CITEȘTE ȘI:

PMP și PNL au scos săbiile. Palaz le recomandă liberalilor… morcovi

În replică la interpelarea deputatului constănțean, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, a reacționat vehement, susținând că liberalilor „vă stă în caracter să furați subiecte!”

„BOGDAN HUȚUCĂ, copy-paste! Iar se dovedește ca PNL este în lipsa de inspirație si copiază subiecte media abordate de alții! Unde erai domnule HUȚUCĂ, cînd la putere era guv de “TEHNOCRAȚI”CIOLOȘ !? Oare nu făceai parte din DIRECȚIA CENTRALĂ A MINISTERULUI DE FINANȚE?! Iar o faci pe LUPTĂTORUL LUMINII, care cobori pe un cal alb sa salvezi Constanța? IPOCRIZIE MAXIMĂ! Ai avut FONDURI PE MÎNĂ, toată viață! TE SOMEZ PUBLIC SA NU MAI PLAGIEZI SUBIECTE ALE ALTOR POLITICIENI! ( cu toate ca, vouă, PNL- ului, va sta în caracter sa “furați” subiecte, ca nu aveți inspirație si nu știți sa faceți opoziție)! Iar pentru a pune punct “aburelilor politice” pe care le arunci in media, îți cer public să pui la dispoziția presei, UN DOCUMENT,(adresa, somație, memoriu,etc ) pe care l-ai întocmit pe vremea cînd ai ocupat funcții IMPORTANTE în MINISTER, în vederea alocării de fonduri pentru DOTAREA SPITALULUI JUDEȚEAN CONSTANTA CU O SECȚIE DE RADIOTERAPIE?! Stiu sigur ca nu ai facut nici un demers în acest sens! Ai stat precum Struțul! P.s. Te avertizez ca știai ca acesta problema exista de pe vremea cînd tu erai ” MARE ȘEF” PE LA MINISTERUL DE FINANȚE! Am dovezi!”, a spus Claudiu Palaz.

Vicepreședintele CJC îl acuză pe Huțucă de plagiat ca urmare a interpelării adresată pe același subiect de deputatul PMP de Constanța, Robert Turcescu, pe 26 septembrie a.c.

CITEȘTE ȘI:

Turcescu, interpelare la ministrul Sănătății: „Vă rog să faceți toate demersurile necesare pentru ca bolnavii de cancer să aibă un centru gratuit în județul Constanța”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *