Spread the love

Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunțat, marți, că există un proiect de lege în Parlament care prevede creşterea numărului de parlamentari care să reprezintă diaspora, de la 6 cât sunt în prezent, la 15. Totodată, el a mai precizat faptul că acest proiect de lege nu va afecta numărul total de parlamentari, urmând să fie refăcută norma de reprezentare.

CITEȘTE ȘI:

„Acest proiect de lege prevede creşterea reprezentării diasporei, dar fără a afecta numărul de parlamentari pentru că noi am inclus în acest proiect de lege ca cetăţenii români înregistraţi oficial ca fiind cu domiciliu în străinătate să nu mai fie pe listele electorale permanente din diferitele circumscripţii electorale în judeţe, în municipiul Bucureşti, să fie scoşi din listele electorale permanente, urmând să se refacă norma de reprezentare, după ce sunt scoşi de pe listele electorale permanente”, a spus, printre altele, Orban.

CITEȘTE ȘI:

Unul dintre cei mai vehemenți parlamentari în privința comunităților românești din jurul țării, deputatul liberal Daniel Gheorghe, salută inițiativa, întrucât acești români ne lipsesc din punct de vedere sentimental, dar și din perspectiva dinamicei economice. Totodată, Daniel Gheorghe a fost și ironic. Întrucât numărul parlamentarilor de diaspora ar crește, evident va crește și cel al social-democraților care vor reprezenta aceste comunități, ceea ce, pentru deputatul liberal, ar putea fi o oportunitate ca PSD să se împace cu cei din diaspora.

Mi se pare o măsură absolut normală, ținând cont de faptul că în afara granițelor noi avem aproximativ 9-10 milioane de români, dacă introducem aici nu doar pe cei din Occident, ci și pe cei din comunitățile istorice. Avem comunități puternice în Spania, Italia, Germania, Marea Britanie… Noi avem o repartizare proporțională a parlamentarilor în România și, de exemplu, numărul de votanți la aceste alegeri prezidențiale în diaspora – similar cu al celor care au votat la nivelul Capitalei București, cea mai densă circumscripție electorală din România – cred că este necesară o creștere mare a acestui număr și care să reprezinte realitățile generate de această migrație a românilor către Occident, din păcate și pentru care suntem datori să îi motivăm să se întoarcă acasă. Știm cu toții cauzele… dificultățile întâmpinate… Acest vot masiv care a avut loc în diaspora este un indicativ foarte clar asupra mărimii comunităților românești pe care le avem în Europa occidentală, dar și în întreaga lume… Da, probabil (PSD – n.r.) se vor împăca cu cei din diaspora. Revenind, 15 mi se pare absolut firesc să avem un număr mare de parlamentari pentru diaspora. Este un lucru legitim, acești români nu trebuie pierduți, indiferent că fac parte din comunitățile istorice sau din comunitățile noi, de după 1989. Sunt parte integrantă a națiunii române, să nu își piardă identitatea, rădăcinile, statul român să le acorde toată asistența indiferent unde s-ar afla în lume. Acești români ne lipsesc din multe puncte de vedere: sentimental, pentru că sunt rudele noastre plecate, pe care nu mai avem puterea de a le întâlni des, dar ne lipsesc și din perspectiva forței de muncă, capacitatea de apărare națională, dinamica economică”, a spus deputatul Daniel Gheorghe, pentru TOMIS NEWS.

În urma alegerilor legislative din 2016, șase parlamentari repre­zintă cele 3,5 milioane de români din Diaspora. Sunt patru deputaţi şi doi senatori, toţi din PNL, USR și PMP, nici unul nefiind adjudecat de PSD. La Senat PNL a obţinut un mandat, acesta revenind lui Viorel Riceard Badea, iar la Camera Deputaţilor tot un mandat – Mihai Alexandru Voicu. USR are la Senat un mandat – Radu Mihai Mihail, iar la Camera Deputaţilor un mandat – Manuel Costescu. PMP are două mandate pentru diaspora la Camera Deputaţilor – Constantin Codreanu şi Doru Petrişor Coliu.

Președintele Klaus Iohannis a declarat tot astăzi că va avea discuții partidele politice pentru mărirea numărului de parlamentari aleși în diaspora, după votul masiv în străinătate înregistrat la alegerile prezidențiale.

„Am avut cu ocazia acestor alegeri surprize din cele mai plăcute. La primul tur s-a atins un record care e ținut două săptămâni, în turul doi s-a atins un nou record, avem practic un milion de votanți. Eu îmi doresc ca ei să fie mult mai bine reprezentați în Parlament și voi avea discuții cu partidele pentru a crește numărul parlamentarilor de diaspora”, a spus Iohannis.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *