Nuclearelectrica a primit din partea SUA un grant de peste 1 milion de dolari

Nuclearelectrica a primit din partea USTDA un grant nerambursabil de 1.277.115 dolari pentru finanțarea serviciilor de asigurare a asistenței tehnice aferente identificării și realizării unei evaluări preliminare a unor potențiale amplasamente nucleare compatibile cu tehnologiile SMR în România. Potrivit Proiectului de Strategie Energetică a României, utilizarea reactoarelor nucleare mici și modulare ar putea fi benefică pentru asigurarea de noi capacități energetice fără emisii de carbon și surse de producție de hidrogen, după anul 2035. Așadar, interesul SNN este de a iniția în timp util identificarea și evaluarea preliminară a unor amplasamente, altele decât zona Cernavodă, prin intermediul grant-ului nerambursabil acordat de US-TDA.

Pe lângă dezvoltarea în forma actuală a reactoarelor 3 și 4, SNN este, de asemenea, interesată în evaluarea dezvoltării Reactoarelor Modulare Mici ca o soluție pe termen lung pentru dezvoltarea în continuare a industriei nucleare din România. Suntem interesați de caracteristici precum flexiblitate, modularitate și eficiență ridicată care ar putea să ofere avantaje atât pentru sistemul energetic cât și pentru mediul de afaceri după anul 2035. Grant-ul acordat de US-TDA ne va permite evaluarea de amplasamente și tehnologie având o asistență tehnică adecvată și să inițiem acest proces de evaluare în timp util pentru a sprijini un proces decizional ulterior”, a declarat Cosmin Ghiță, director general al SNN.

Nuclearelectrica a semnat în martie 2019 un Memorandum de Înțelegere cu compania americană NuScale Power în vederea realizării unui schimb de informații tehnice și economice cu privire la tehnologia nucleară dezvoltată de NuScale. Scopul acestui MoU este evaluarea dezvoltării, autorizării și construcției reactoarelor modulare mici (SMR) ca o potențială soluție pe termen lung pentru România. Acest acord reprezintă un semnal al interesului României pentru tehnologiile nucleare inovatoare, de nouă generație, care într-un viitor vor completa și ulterior înlocui actualele generații de reactoare nucleare.

NuScale dezvoltă o centrală nucleară pe bază de reactoare modulare cu apă ușoară pentru a furniza electricitate, încălzire termică, desalinizare. Proiectul reactorului mic modular (SMR) are la bază o construcție modulară integral fabricată de NuScale capabilă să genereze 60 MW de electricitate utilizând o versiune redusă ca dimensiune și scalabilă a tehnologiei reactoarelor cu apă sub presiune. O centrală nucleară poate acomoda până la 12 module individuale, care oferă beneficiile unei tehnologii fără emisii de carbon și reduce angajamentele financiare asociate unei centrale nucleare cu o producție de ordinul gigawaților. Investitorul majoritar al NuScale este Fluor Corporation, o companie globală de inginerie, procurare și construcție cu o tradiție de 60 de ani în industria nucleară comercială.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *