Noul cancelar al Germaniei, intervenție în forță împotriva antivacciniștilor: „O minoritate de EXTREMIȘTI!”

Noul cancelar german Olaf Scholz a promis miercuri că va mobiliza mijloace ale statului în faţa unei „minorităţi de extremişti” anti-vaccinare, după ameninţări cu moartea formulate de reprezentanţi ai acestei mişcări împotriva unui lider de land şi după mai mai multe manifestaţii, informează AFP.

Ceea ce există azi în Germania este negarea realităţii, poveşti conspiraţioniste absurde, dezinformarea deliberată şi extremismul violent”, a deplâns Scholz în Bundestag, promiţând o ripostă “prin utilizarea tuturor mijloacelor statului nostru de drept democratic”.

O amplă operaţiune a Direcţiei de Investigaţii Criminale din landul german Saxonia, asistată de forţele de intervenţie speciale, a avut loc miercuri dimineaţa la Dresda, după ameninţări cu moartea ce l-au vizat, pe un canal Telegram anti-vaccinare, pe premierul acestui land, Michael Kretschmer, favorabil vaccinării, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

O mişcare ce se opune restricţiilor sanitare este mobilizată în Germania de la începutul pandemiei. Ea este prezentă în special în landul Saxonia (fosta Republică Democrată Germană), unul dintre landurile cele mai afectate de actuala creştere a numărului de contaminări şi unde se înregistrează o rată de vaccinare sub media naţională.

Să fim clari: o mică minoritate extremistă din ţara noastră a întors spatele societăţii noastre, democraţiei noastre, comunităţii noastre şi statului nostru, şi nu doar ştiinţei, raţionalului şi dreptăţii”, a descris situaţia cancelarul social-democrat, care i-a succedat în urmă cu o săptămână conservatoarei Angela Merkel.

Respectăm obiecţiile serioase, ascultăm, căutăm dezbaterea, suntem deschişi criticii şi contradicţiei“, a dat el asigurări. „Nu vom renunţa să încercăm să-i convingem pe cei care erau până acum reticenţi în a se lăsa vaccinaţi, cu forţa faptelor, forţa raţiunii sau forţa argumentului mai bun”, a adăugat cancelarul federal. Însă „nu vom accepta ca o infimă minoritate de extremişti dezinhibaţi să încerce să-şi impună voinţa asupra întregii noastre societăţi. Ne vom opune acestui lucru cu toate resursele statului nostru democratic”, a atenţionat Scholz.

Numărul celor care se opun măsurilor sanitare şi care sunt dispuşi la violenţă s-ar situa în Germania între 15.000 şi 20.000, a estimat marţi, într-un interviu pentru cotidianul Bild, Sebastian Fiedler, responsabil al Partidului Social-Democrat (SPD) german, expert în probleme de securitate.

Germania se teme de o criză a vaccinurilor

Intensificarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19 cu doza de supra-rapel (doza „booster”) în Germania s-ar putea lovi de un blocaj la începutul anului viitor din cauza insuficienţei dozelor de vaccin, a avertizat joi noul ministru german al sănătăţii, Karl Lauterbach, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

Într-o declaraţie acordată postului ARD, acesta a spus că imediat ce a preluat postul de ministru în guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz a dispus efectuarea unui inventar al stocului de vaccinuri. Rezultatul acestui inventar i-a surprins pe mulţi, „inclusiv pe mine”, a spus noul ministru, acuzând moştenirea lăsată de fostul guvern.

Avem un deficit de vaccinuri pentru primul trimestru” a semnalat Karl Lauterbach. Noul guvern de la Berlin, a adăugat el, acţionează pe toate căile posibile pentru a achiziţiona noi doze de vaccin, inclusiv prin abordarea directă a producătorilor, ministrul german subliniind însă că trebuie procedat conform practicilor UE, având în vedere că achiziţia vaccinurilor este gestionată de Comisia Europeană. Totuşi, „sper să avem veşti pozitive în zilele următoare”, s-a arătat optimist noul ministru.

Circa 69,7% din populaţia Germaniei (de circa 83 de milioane de locuitori) este vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, dar în contextul ameninţării noii variante Omicron a coronavirusului autorităţile germane au lansat o vastă campanie de vaccinare cu doza „booster” pentru administrarea a 30 de milioane de astfel de doze până la sfârşitul anului.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *