Site icon TOMIS NEWS

Noul ambasador al Greciei în România, în vizită la primarul Chițac

chitac Grammatika

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Evangelia Grammatika, Ambasadorul Republicii Elene în România. Doamna Ambasador a efectuat prima vizită în afara capitalei, la Constanța, având în vedere că și-a prezentat scrisorile de acreditare Președintelui României la 22 ianuarie 2024.

ES doamna Ambasador Grammatika a evidențiat că a dorit să viziteze Constanța deoarece cunoaște moștenirea greacă a acestor locuri, dar și potențialul de dezvoltare al municipiului și județului Constanța. Un subiect important abordat a fost coridorul de transport care ar conecta cele două orașe înfrățite, Constanța și Salonic și care prezintă o importanță deosebită la nivel internațional, național și regional.

Domnul primar Vergil Chițac a menționat colaborările culturale dintre Ambasadă și Primăria Constanța din ultimii ani și i-a prezentat Excelenței Sale o propunere de cooperare culturală transmisă noului primar din Salonic, Stelios Angeloudis.

Alte subiecte de interes reciproc au fost încurajarea schimbului de turiști între zona Dobrogei și orașe din Grecia, dar și atragerea investitorilor greci la Constanța.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version