Nou accident în lanț pe Autostrada Soarelui, în sensul spre litoral

Un accident în lanț cu cinci autovehicule a avut loc duminică dimineaţă pe autostrada A2. Nicio persoană nu a fost rănită și nu a fost nevoie de transportul la spital, a informat Centrul INFOTRAFIC din cadrul IGPR. Potrivit sursei citate, circulaţia a fost reluată în zonă, după extragerea, pe banda de urgenţă, a celor cinci autovehicule avariate.

Cinci autovehicule au fost implicate într-o coliziune duminică dimineaţa pe Autostrada A2, la kilometrul 83+500 metri, pe sensul dinspre Bucureşti către Constanţa, în zona localităţii Dâlga din judeţul Călăraşi. În urma evenimentului rutier, două persoane au suferit leziuni. Acestea au fost evaluate pentru a se stabili dacă se impune transportul la spital. Circulaţia s-a desfăşurat prin dirijare, pe banda de urgenţă. În această dimineață, traficul a fost îngreunat pe A2, pe sensul de mers spre mare, din cauza unui accident în care au fost implicate două mașini iar o persoană a fost rănită.

55 de mașini au fost implicate, vineri, în patru accidente în lanț pe drumul spre mare. Ulterior, pe sensul spre București, trei autoturisme s-au ciocnit și mai multe persoane au fost rănite. Tot vineri a avut loc un alt accident în care au fost implicate patru mașini pe autostrada A3 București-Brașov, pe sensul spre Ploiești.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *