Spread the love

Premierul Ludovic Orban a avut marți declarații de presă după întâlnirea cu reprezentanții Federației Sanitas și Federația Solidaritatea Sanitară, împreună cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Cu acest prilej, șeful guvernului a anunțat măsurile care ar putea fi introduse de la 1 august, între care se numără limitarea programului cluburilor și teraselor în anumite zone și introducerea obligativității purtării măștilor în spațiile deschise aglomerate.

„Alte măsuri, nu… Singurele discuții sunt legate de limitarea programului la cluburi și la terase, dar numai în anumite zone unde e nivelul de răspândire mai mare, deci pe plaje există un risc epidemiologic mare și acolo propunerea colegilor specialiști este să se elimine acea excepție legate de persoanele care aparțin aceleiași familii și să fie regula de distanțare aplicabilă tuturor, cu excepția copiilor, evident. De asemenea, e discuția legată de posibilitatea introducerii obligativității portului măștii în spații deschise aglomerate”, a spus Ludovic Orban.

Premierul a mai explicat că măsura de purtare a măștii în aer liber este una care va fi luată de către Comitetele Județene pentru Situații de Urgență și se va impune doar în anumite zone.

„Am avut ieri ședința cu ministrul Sănătății, ministrul de Interne, cu dl. Arafat și alți specialiști. Deja există o propunere formulată din partea specialiștilor, să nu decidem noi la nivel național și să dăm posibilitatea către comitetele județene pentru situații de urgență să decidă – pentru că ei cunosc mai bine situația. Știm foarte bine că este vorba de anumite tipuri de activități. De exemplu, pe faleză, în Galați, Brăila, este aglomerație și singura soluție de reducere a riscului epidemiologic este purtarea măștii. Sunt piețe, târguri, unde există o interacțiune foarte apropiată. Inclusiv unde se așteaptă: în fabrici. Și acolo e posibil să punem obligația. Decizia o vor lua CJSU-rile, analizând foarte bine situația locală, iar măsura va fi numai în anumite intervale orare în care există aglomerație și numai pentru anumite tipuri de activități”, a mai spus Orban.

Tot astăzi va avea loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *