Nivelul de Escherichia Coli din apa mării a depășit 1.300 în punctul Năvodari III, weekendul trecut, cu toate că în mod obișnuit acesta este de ordinul zecilor și rar al sutelor. Cel mai mare nivel, de peste 7.600, a fost depistat, în această vară, în punctul Eforie Nord II. Direcția de Sănătate Publică Constanța susține că nu se impun măsuri speciale, în ciuda concentrației mari de E. Coli.
„Discutăm despre un episod pasager, restul probelor prelevate din zonă arată o calitate a apei bună, astfel că îmbăierea este permisă”, a declarat Tudorel Ene, purtătorul de cuvânt al DSP Constanța.
Pe de altă parte, medicii au explicat că apa mării nu este apă potabilă, ci apă de îmbăiere, așa că părinții trebuie să fie atenți pentru a nu-i lăsa pe copii să înghită o cantitate foarte mare.
„Copiii trebuie supravegheați în momentul în care se îmbăiază, să nu înghită cantități mari de apă, pentru că, normal, apa este apă de îmbăiere și nu apă potabilă. Da, deci, nu înseamnă că te îmbolnăvești dacă în timpul înotului înghiți apă, dar sunt copii care beau în cantitate mai mare și sigur că pot apărea probleme”, a afirmat dr. Luiza Căruceru, de la Direcția de Sănătate Publică Constanța.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google