Președintele României, Nicușor Dan, a participat duminică la evenimentul „Marea Dictare Națională”, desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. În discursul său, șeful statului a subliniat importanța limbii române ca element de identitate și responsabilitate comună, dar și legăturile strânse dintre România și Republica Moldova.
„Sunt deosebit de onorat să fiu împreună cu dvs. aici, mulțumesc, d-le președinte, pentru invitație”, și-a început mesajul Nicușor Dan, adăugând că, încă din 2011, Ziua Limbii Române este celebrată oficial și la București. El a propus, în mod simbolic, ca „Marea Dictare Națională” să fie preluată și în România, „începând cu clasa politică”.
Șeful statului a vorbit apoi despre propria legătură cu limba română, mărturisind emoția momentului: „Eu tot timpul am considerat limba română un dat. M-am născut, am vorbit, am făcut școala în limba română. Dvs., în opinia mea, ați dat un exemplu lumii întregi prin lupta dusă în timp, în ciuda tuturor presiunilor, pentru a păstra această limbă și identitate.”
Nicușor Dan a evidențiat și eforturile Republicii Moldova de a apăra democrația: „Și acum, din nou, sunteți un exemplu pentru Europa și pentru lumea întreagă, pentru modul în care încercați să apărați democrația în fața acelorași tipuri de presiuni. Dovediți prin asta că sunteți mai europeni decât europenii și că locul dvs. este în Uniunea Europeană.”
În final, președintele României a reafirmat legătura de destin dintre cele două țări: „Limba română este, dincolo de a fi o identitate, o responsabilitate pentru fiecare dintre noi. România și Republica Moldova sunt țări care au valori comune, care au nevoie una de cealaltă. Este responsabilitatea noastră să ne ajutăm unii pe ceilalți, astfel încât aceste două țări să aibă un viitor luminos în lumea pe care o construim noi toți. Din partea României, a mea personală, toată prietenia și toată deschiderea pentru a construi aceste legături.”
Evenimentul „Marea Dictare Națională” a reunit mii de participanți în centrul Chișinăului, marcând Ziua Limbii Române și reafirmând unitatea culturală și spirituală de pe ambele maluri ale Prutului. Președintele României, Nicușor Dan, a participat duminică la evenimentul „Marea Dictare Națională”, desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Acolo a fost prezentă și o ispită femină de la Insula Iubirii, Cristina Scarlevschi, care nu ratat momentul de a face o poză cu președintele României și președinta Maia Sandu. Ispita s-a așezat între Nicușor Dan și Maia Sandu, vizibil entuziasmată.
Cristina Scarlevschi este una dintre ispitele sezonului 9 Insula Iubirii. Tânăra a atras rapid privirile concurenților, dar și pe cele ale telespectatorilor. Cristina Scarlevschi are 31 de ani, vine din Republica Moldova și este instructor de pole dance. Tânăra este pasionată de sport și dans și spune că se simte liberă în orice moment în care face mișcare și creează.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele României, Nicușor Dan, au participat duminică la cea de-a treia ediție a „Mari Dictări Naționale”, desfășurată în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Limbii Române. Aproximativ 2.000 de participanți au luat parte la această manifestare.
Maia Sandu a subliniat că prezența liderului român este „o dovadă că limba română rămâne cea mai puternică punte între cele două maluri ale Prutului”. Președinta a evidențiat rolul limbii române în conservarea culturii și tradițiilor comune:
„Limba română ne poartă istoria, ne păstrează cultura și ne leagă de valorile și tradițiile noastre”. De asemenea, Sandu le-a urat succes tuturor participanților: „Indiferent de rezultatele pe care le veți obține, sunteți câștigători – pentru că vă pasă de felul în care scrieți și pentru că ați ales să luați parte la această sărbătoare”.
„Domnule Președinte, prezenţa dumneavoastră aici, la Chişinău, este un semn de prietenie şi de solidaritate, dar mai ales o dovadă că limba română rămâne cea mai puternică punte între cele două maluri ale Prutului. Ea ne poartă istoria, ne păstrează cultura şi ne leagă de valorile şi tradițiile noastre”, a subliniat Maia Sandu.
La rândul său, președintele României a evidențiat responsabilitatea fiecărui cetățean de a păstra și promova limba română: „Limba română, dincolo de a fi o identitate, este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi. România și Republica Moldova sunt țări cu valori comune, care au nevoie una de cealaltă, iar responsabilitatea noastră este să ne ajutăm reciproc”.
„Marea Dictare Națională” este organizată de Ministerul Educației și Cercetării și este deschisă tuturor celor pasionați de limba română. Câștigătorii vor fi premiați în luna septembrie. Ziua Limbii Române este celebrată în Republica Moldova pe 31 august, începând din 1990, iar manifestările dedicate acestei sărbători se desfășoară în întreaga țară.
În continuarea programului cultural, Maia Sandu și Nicușor Dan urmează să participe la mai multe evenimente în raionul Strășeni, consolidând astfel legăturile culturale și educaționale dintre cele două state.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google